Specialiști din întreaga țară s-au aflat la Târgu Jiu. Este vorba de experți și cercetători din arheologie și geologie. Aceștia au participat la Simpozionul Național „Ion...
Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Edilitara Public, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultura Județeană Gorj organizează duminică, 15 octombrie 2023, începând cu ora 09:00, în Piața Centrală...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați la data de 3 octombrie, ora 18:30, de un tânăr de 18 ani, din comuna Vladimir, despre...
Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj execută lucrări regularizare a albiei pe râul Galbenul. Lucrările au loc în comuna Bumbești-Pițic și au rolul de a preveni...
Mircea Dogaru, președintele executiv al Federației Naționale a Muncii, condusă de gorjeanul Constantin Crețan, a participat la întâlnirea cu Delegația FMI. Sindicatele nu sunt de acord...
Inspectoratul Școlar Județean Gorj le transmite joi aprecieri profesorilor care au decis să se pensioneze și care nu mai sunt la catedră din acest an școlar....
Juniorii U17 CSM Târgu Jiu au înregistrat o nouă victorie în campionat, în deplasare, contra celor de la CSS Caransebeș. Echipa pregătită de Sorin Vintilescu s-a...
Ziua Educației este sărbătorită astăzi de micii artiști de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, din Târgu Jiu. Micuții sunt coordonați de profesorul Florin Gheorghiu. Acesta a...
Un accident rutier cu o victimă a avut loc noaptea trecută pe DN 67, în comuna Bengești-Ciocadia. Polițiștii au stabilit că a avut loc o coliziune...
În timpul controalelor efectuate în ultima lună de către DSVSA Gorj au fost aplicate 32 sancțiuni contravenționale, reprezentând 2 avertismente şi 30 amenzi în cuantum de...