PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Verificare a ADRSV Oltenia, în șantierul din Plopșoru al Marigab! Societatea privată construiește un hotel de patru stele
Vizualizări 1.431
O delegație a ADRSV Oltenia a fost prezentă vineri în localitatea Broșteni din comuna Plopșoru cu ocazia unei vizite de implementare la proiectul de construire a unui hotel, derulat de Marigab Com SRL, prin programul de Tranziție Justă.

“Vizita în teren a reprezentat un bun prilej pentru a vedea îndeaproape evoluția investiției, pentru a discuta cu beneficiarul despre stadiul implementării și despre pașii care urmează, astfel încât proiectul să își atingă obiectivele asumate. Investiția presupune construirea unui hotel de patru stele care va integra facilități și servicii moderne: centru SPA &Wellnes, zone de fitness, masaj și tratamente, saune, piscine interioare și exterioare, spații pentru conferințe și evenimente, terase și locuri de joacă pentru copii”, a transmis directorul ADRSV Oltenia, Stelian Bărăgan.
Proiectul se află în plin proces de implementare, cu un studiu fizic al lucrărilor de 65 %. Până în prezent, au fost realizate lucrări importante la infrastructură și suprastructură, precum și lucrări de arhitectură, instalații și amenajări. Dincolo de construcția propriu-zisă, investiția are și o importantă componentă economică și socială, fiind prevăzută crearea a 44 de noi locuri de muncă, alături de măsuri dedicate formării profesionale, eficienței energetice, utilizării surselor regenerabile de energie.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Investiție de peste 23 de milioane de lei pentru o nouă fabrică de cofetărie și patiserie, la Târgu Jiu
Vizualizări 2.605
O investiție de peste 23,2 milioane de lei va contribui la dezvoltarea activității companiei ANNA COMPLEX 1991 SRL din Târgu Jiu. Proiectul este finanțat prin Programul Tranziție Justă și vizează construirea unei noi unități de producție pentru cofetărie și patiserie.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, investiția presupune realizarea unor laboratoare moderne de cofetărie și patiserie, dar și amenajarea infrastructurii necesare desfășurării activității. Proiectul include platforme betonate, un post de transformare și instalarea unor panouri fotovoltaice, pentru utilizarea energiei regenerabile. Noua unitate de producție va permite companiei să își extindă activitatea, să crească volumul producției și să își consolideze poziția pe piață.
Cosmin Popescu a precizat că reprezentanții Consiliului Județean Gorj, alături de echipa ADR Sud-Vest Oltenia, au oferit sprijin companiei pe parcursul procesului de accesare a finanțării.„Astfel de proiecte demonstrează că dezvoltarea economică a Gorjului înseamnă susținerea antreprenoriatului local, extinderea afacerilor existente și investiții în noi capacități de producție”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Acesta a felicitat echipa ANNA COMPLEX 1991 SRL pentru investiție și a subliniat importanța proiectelor care contribuie la diversificarea economiei județului.

PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Toaletă, cuptor și suport pentru troiță, amenajate la Biserica din Turburea
Vizualizări 1.082
Mai multe lucrări au fost realizate în curtea Bisericii „Sfânta Treime” din Turburea, cu sprijinul credincioșilor și al oamenilor din comunitate. Printre investițiile finalizate până în prezent se numără amenajarea unei toalete, construirea unui cuptor în spatele praznicarului și realizarea acoperișului acestuia, precum și montarea unui suport pentru vechea troiță a bisericii, care urmează să fie restaurată.
Reprezentanții parohiei le-au mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor lucrări, fie prin sprijin financiar, fie prin implicare fizică sau morală. Totodată, aceștia și-au exprimat dorința ca întreaga comunitate să se bucure de cele realizate și le-au transmis credincioșilor un mesaj de binecuvântare: „Doamne ajută tuturor, să ne bucurăm de cele realizate cu folos!”

