EVENIMENTE
Tranzacție dubioasă! Primăria Bustuchin a închiriat un microbuz cu o sumă cu care își putea cumpăra unul nou
Vizualizări 830

Bugetul public al comunei Bustuchin a fost împovărat cu un contract de închiriere neeconomicos pentru comunitate. Mai exact, administrația locală a decis să arunce peste 800 de milioane de lei vechi pe chiria unui microbuz pe care-l poate folosi în următorii doi ani. Suma reprezintă aproape 80% din prețul de achiziție a unui astfel de autovehicul nou.

Primăria Bustuchin a încheiat un contract de leasing operational cu un SRL din Capitală pentru închirierea unui microbuz Ford Transit cu 8 locuri, pentru o perioadă de 25 de luni.
Afacerea a costat bugetul local 81.573 de lei, iar suma include înmatricularea autovehiculului, rovinieta, asigurări, CASCO cu fransiza de 100 de euro și RCA, plus mentenață și anvelope de iarnă.
Condiția este ca în cei doi ani și o lună, perioadă pentru care se va încheia un contract, primăria să nu depășească 13.000 de km, pe an.
Tranzacția este una extrem de dubioasă, în contextul în care un Ford Transit, cu aceleași caracteristici, pe site-ul unui dealer, costă un pic peste 22.000 de euro.
Practic, costul chiriei pentru cei doi ani, se ridică la aproximativ 17.000 de euro, ceea ce reprezintă 77% din prețul unui microbuz nou care ar fi rămas spre folosință la primărie.
GorjExpress.ro
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 577
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 447
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login