Connect with us

ȘTIRI NAȚIONALE

Salariile demnitarilor cresc în ianuarie 2020 cu aproape 2.000 de lei

Postat acum

on

Salariul președintelui Klaus Iohannis va ajunge în ianuarie 2020 la aproape 27.000 de lei, iar indemnizația parlamentarilor la peste 20.000 de lei. Miniștrii, președinții de consilii județene, primarii, și ei vor fi mai bine plătiți.Salariile demnitarilor cresc în ianuarie 2020 cu aproape 2.000 de lei. Guvernul avea de gând să le plafoneze, dar legea în acest sens a fost atacată de social-democrați la Curtea Constituțională, așa că odată cu majorarea salariului minim, au fost recalculate și salariile oamenilor de stat.Salariul minim pe economie a crescut de la 1 ianuarie la 2.230 de lei.Salariul minim pentru persoanele cu studii superioare nu se va modifica în 2020 și rămâne la valoarea de 2.350 de lei, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră, nivel similar celui din 2019.În construcții, nivelul salariului minim este stabilit la 3.000 de lei net.Această schimbare a salariului minim aduce beneficii și altora, mai ales demnitarilor. În momentul de față nu există o plafonare a veniturilor acestora la nivelul din 2019 și până când CCR nu se va pronunța asupra legii care le plafona salariile, cel puțin în luna ianuarie ei ar putea încasa salarii majorate prin raportarea la noul salariu minim.

Sursa : digi24

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SĂNĂTATE

A murit în parcarea centrului de vaccinare. Făcuse rapelul

Postat acum

on

De către

O femeie de 91 de ani, care își făcuse rapelul, a murit în parcarea centrului de vaccinare. Femeii i se administrase cea de a doua doză de vaccin Pfizer cu o oră înainte și își aștepta fiica. Bătrâna a intrat în stop cardio respirator și deși medicii i-au acordat imediat primul ajutor, nu au mai putut să o readucă la viață. Autoritățile din Treviso, unde s-a întâmplat incidentul, au solicitat efectuarea necropsiei, pentru a se determina cauza morții.

Continuă să citeşti

ȘTIRI NAȚIONALE

Femeie răpită de pe stradă

Postat acum

on

De către

Doi bărbați au fost reținuți, după ce au răpit o femeie, de pe stradă și au băgat-o cu forța în mașină. Fratele femeii a văzut întreaga scenă și a anunțat poliția, care i-a prins în trafic pe cei doi. Tânăra de 28 de ani se despărțise de unul dintre bărbați, din cauza agresiunilor și se mutase la familie. Potrivit anchetatorilor, ea se afla la un frate, când a observat că soţul ei coboară dintr-o mașină și a încercat să fugă, dar a fost prinsă și lovită de acesta. Bărbatul a urcat-o în autoturismul cu care venise și au plecat în trombă. Poliția, alertată de fratele tinerei, a depistat mașina în trafic, în oraşul Mizil. Cei doi bărbaţi, în vârstă de 33, respectiv 38 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore.

Continuă să citeşti

ȘTIRI NAȚIONALE

Transfer surpriză, la CSM Târgu Jiu. Vezi ce jucător străin a semnat

Postat acum

on

De către

Un fost jucător al Energiei s-a întors la Târgu Jiu. Bascketbalistul Stefan Nikolic a semnat cu CSM Târgu Jiu, până la sfârșitul anului, contractul putând fi prelungit ulterior. Jucătorul sârb, de 33 de ani, a fost transferat de clubul gorjean, de la Mediaș. “Un transfer care ne ajută din punct de vedere al imaginii”, spune Robert Bălăeț, directorul SCM. Nikolic are în palmares un titlu de campion al României, câștigat la finalul sezonului 2017/2018, alături de CSM Oradea. Nikolic a mai jucat în Macedonia, Germania, Grecia, Bulgaria și Franța. Palmaresul său cuprinde un campionat și o cupă în Bulgaria, un campionat în Românie, respectiv un trofeu în liga a 2-a din Grecia. Baschetbalistul originar din Serbia este căsătorit cu o târgujiancă, motiv pentru care se simte ca acasă la Târgu Jiu.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR