Connect with us

ACTUALITATE

Problemele imputate de Curtea de Conturi pun pe fugă angajații Primăriei Motru

Postat acum

on

Vizualizări 964

În anii 2017, 2018 și 2019, Camera se Conturi Gorj a constatat mai multe abateri la Primăria Motru, pe care le-au consemnat în rapoartele de control, cu termen de ducere la îndeplinire începutul lui 2021. Deoarece masurile nu au fost duse la îndeplinire la timp, mai mulți funcționari din primărie în frunte cu fostul edil sunt trimiși în judecată, ori li se impută diferite sume de bani, de ordinul miliardelor, considerate prejudiciu de către verificatorii. Văzând că nu este de joaca, o parte dintre funcționari au plecat deja la pensie, unii au anunțat că doresc să demisioneze iar alții au intrat brusc în medical.

Aceste plecări, demisii și concedii îngreunează activitatea instituției și ducerea la îndeplinire a măsurilor care sunt în curs de realizare. Cel puțin asta susține primarul localității care consideră că neregulile s-au realizat doar urmare a nerespectării legii, a impunerii de către ordonatorul principal de credite a unor decizii și plăți după bunul plac, fără a se ține cont că primăria avea arierate, hotărâri judecătorești definitive care au generat cheltuieli suplimentare(penalități de întârziere și majorări). De altfel, toate acestea au fost calculate de Curtea de Conturi fiind indicate drept prejudiciu ori pagube importante pentru UAT.

În cazul funcționarilor publici cărora le sunt imputate aceste sume, se știe că superiorii nu le-au respectat fișa postului iar ei nu au avut curajul sa se apare în fața impunerilor venite de la fostul lor șef.

Plată pe ultima suta de metri

În luna octombrie, cu trei zile înainte de terminarea mandatului, fostul primar de Motru a făcut o plata de peste opt miliarde de lei vechi tocmai către firma care a executat lucrările de asfaltare și montare de borduri de proastă calitate in localitate. Investiția nu este, nici în prezent, finalizată deși banii s-au achitat pe aceasta aproape în totalitate. În cauză se va depune o plângere penală.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 423

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 240

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress