Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Cum se aranjează un concurs la Ambulanță! Lecție de manual pentru procurori!

Postat acum

on

Vizualizări 14.015

Managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Gorj, Tiberiu Tătaru, șefa compartimentului Resurse Umane, Loredana Giorgi și întreaga comisie de la concursul pentru ocuparea unui post de inginer, sunt pasibili de a fi cercetați penal și acuzați de comiterea mai multor infracțiuni săvârșite pentru a-l avantaja pe ambulanțierul Ionel Ianc, președintele Sindicatului ”Salvamed”. Concursul cu dedicație pentru Ianc, susținător fervent al managerului Tătaru, a fost anulat, inițial, pe 4 octombrie a.c., cu doar câteva zile înaintea probei scrise, după ce Corpul de Control al Instituției Prefectului Județul Gorj a concluzionat că una din condițiile impuse este discriminatorie și îl avantaja, în mod evident pe Ianc. După două zile, concursul a fost reluat, fără să fie eliminată condiția considerată discriminatorie, iar după etapa selecției dosarelor, patru candidați au fost declarați ”respins”, tocmai pentru că nu îndeplineau acea condiție, iar singurul rămas în concurs este …Ionel Ianc. Este un caz evident de abuz în serviciu, iar în Gorj, dacă ar exista organe judiciare care să intervină prompt sau Instituția Prefectului ar sesiza Parchetul și Ministerul Sănătății, în mod normal, concursul ar trebui anulat, iar cei culpabili, incriminați penal.

 Prima încercare…

Corpul de Control al Instituției Prefectului Județul Gorj a stabilit, la începutul lunii octombrie a.c., că una din condițiile specifice impuse la concursul pentru ocuparea postului de inginer, grad II, în cadrul Serviciului de mișcare exploatare auto și nave sanitare, atelier întreținere și reparații auto, revizie tehnică, și anume pregătire în domeniul sănătății și securității în muncă, ”nu are suport legal și este considerată discriminatorie  pentru viitorii candidați la concurs, aducând atingere principiului nediscriminării și egalității de șanse în ocuparea unui post în sectorul public”. Cazul a fost prezentat, în exclusivitate, la acea vreme, de GorjExpress.ro.

Mai mult, Corpul de Control a constatat că fișa postului vacant, acela de inginer, nu prevede acea condiție specifică pentru ocuparea sa, adică o pregătire sau o calificare de specialitate în domeniul securității și sănătății în muncă. În final, printr-o adresă remisă Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Gorj, în care sunt enumerate și alte nereguli în organizarea concursului, Corpul de Contrul al Instituției Prefectului a recomandat reanalizarea situației de fapt și luarea unei decizii temeinice și legale.

Asta se întâmpla pe 4 octombrie, când se făcuseră toate preparațiile pentru ca Ionel Ianc să ocupe postul de inginer, iar ulterior să fie propulsat în funcția de director tehnic.

A doua încercare…

După numai două zile, ignorând în totalitate recomandările Corpului de Control al Instituție Prefectului, SAJ Gorj a scos, din nou, postul la concurs, fără să fie eliminată condiția considerată ca fiind discriminatorie. Ba mai mult, a fost introdusă o nouă cerință nelegală și discriminatorie: diploma de licență în inginerie. Cu alte cuvinte, nespecificându-se clar, spre exemplu ”diploma de licență inginer autovehicule rutiere / inginer mecanic” și lăsând, cu titlu general, ”inginer” asta înseamnă că la concurs pot participa și cei care au absolvit ingineria mediului, cum este cazul lui Ianc, sau orice alt inginer a cărui pregătire nu are legătură cu domeniul auto.

Luni, 30 octombrie au fost publicate rezultatele selecției dosarelor de înscriere, iar patru din cei cinci candidați au fost respinși pentru ”lipsă pregătire în domeniul sănătății și securității în muncă”, adică exact condiția discriminatorie cu care a fost de acord managerul Tătaru, șefa de la Resurse Umane și membrii comisiei de concurs.

Singurul rămas în cursă este… Ionel Ianc, lider sindical și cel care este responsabil pe linie de sănătate și securitate în muncă în cadrul  instituției.

Așa că proba scrisă, care va avea loc pe 3 noiembrie și interviul care trebuie susținut șase zile mai târziu sunt doar o formalitate. Susținătorul managerului Tătaru va ocupa postul de inginer și poate fi numit apoi, cu derogare, în funcția de director tehnic.

PSD și PNL, conviețuiesc în șmenuri

Pretențiile lui Ianc de a ajunge în Comitetul Director al SAJ Gorj trebuie satisfăcute, iar influențele din mediul politic, în acest caz, sunt de notorietate.

Dacă Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu și Inspectoratul de Poliție Județean Gorj ar intra pe firul acestui concurs ar putea descoperi cum s-au tras sfori, pe linie politică, dinspre PSD, până la vârful Prefecturii Gorj, altfel nu se explică de ce, în urma constatărilor Corpului de Control nu a fost sesizat Parchetul și nici Ministerul Sănătății. Trebuie spus că Ianc este consilier local PSD la Runcu, iar Tătaru a fost vicepreședinte al Organizației Municipale Tg-Jiu a PSD și consilier local în Consiliul Local Tg-Jiu.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

30 de zile după gratii pentru tatăl care și-a violat fiica și a lăsat-o gravidă! Medicul Dițescu este liber

Postat acum

on

De către

Vizualizări 5.818

30 de zile după gratii va sta tatăl minorei violate din municipiu, obligate apoi să facă avort după ce a rămas gravidă, urmare a acestor acțiuni abominabile ale părintelui! Asta, potrivit sentinței, din această seară, a Judecătoriei Târgu Jiu. Popescu Ilie Nicolae(40 de ani) a fost arestat preventiv într-un dosar penal cu mai multe capete de acuzare, este vorba despre viol săvârșit asupra unui minor, întreruperea cursului sarcinii, lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie, amenințare și rele tratamente aplicate minorului.
Minora este propria fiică a lui Popescu Ilie Nicolae(foto), acum în vârstă de 17 ani, violată în mod repetat, cu doi ani în urmă, de tatăl biologic, spun anchetatorii, părintele câștigându-și existența din comerț. Mai exact, respectivul vindea și repara, până azi, telefoane mobile într-un mic magazin deținut în Piața Mică a municipiului Târgu Jiu.

Șocul a fost imens pentru cunoscuții familiei Popescu care nu au bănuit drama minorei și care blamează acum tatăl dar și medicul ginecolog care a acceptat să facă un avort fetei care avea 15 ani, fără să anunțe autoritățile. În mod frapant, deși Damian Dițescu(foto), ginecologul percheziționat azi la locuința sa și la cabinetul medical privat(foto) a fost dus cu mandat în fața anchetatorilor SIC(Serviciul de Investigații Criminale) din cadrul IPJ Gorj, acesta a fost lăsat liber și chiar să revină la Spitalul Bumbești Jiu, pe motiv că este de gardă astăzi, până dimineață, în Secția de Ginecologie a unității medicale. 

În paralel, anchetatorii au citat, în calitate de martori, asistentele de la cabinetul privat al medicului Dițescu, una dintre acestea părăsind, între timp, acest loc de muncă și prestând, în prezent, la DGASPC Gorj.
Medicul septuagenar, coordonator al Secției de Ginecologie, este cercetat, deocamdată, în libertate deși a fost percheziționat, la fel ca și părintele arestat preventiv, și dus la audieri cu mandat de aducere pentru “întreruperea cursului sarcinii”.
Anchetatorii i-au însă în calcul că avortul a fost făcut fără acordul minorei, fapt care constituie fapta penală. Fapta se încadrează, în principal, la art. 201 alin. (2) din Codul penal și reprezintă “întrerupere cursului sarcinii” fără consimțământul persoanei însărcinate. Pedeapsa prevăzută de lege este de închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Consimțământul trebuie să aparțină fetei însărcinate iar faptul că aceasta este minoră nu înseamnă că altcineva poate decide să îi provoace avortul împotriva voinței sale. Dacă fapta a fost comisă de un medic, se poate aplica și interzicerea exercitării profesiei medicale, spune legiuitorul. În acest caz, potrivit legii, poate răspunde penal persoana care a provocat întreruperea sarcinii fără consimțământul fetei, în funcție de contribuția sa la faptă. În această categorie poate intra atât medicul,cât și părintele care a aprobat procedura.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Ramona Țârcă, asistenta inculpată într-un dosar de furt calificat, a revenit la serviciu prin sentință judecătorească

Postat acum

on

De către

Vizualizări 2.748

Ramona Țărcă a revenit în postul de asistent medical la Serviciul de Ambulanță Gorj din data de 5 noiembrie. Asta, ca urmare a unei sentințe judecătorești definitive a Curții de Apel Craiova care a stabilit că asistenta să revină la fostul loc de muncă de unde a fost dată afară, ca urmare a unei decizii drastice a Comisiei de Disciplină.
CA Craiova a decis ca salariatei să i se oprească 10% din salariu timp de trei luni ca urmare a abaterilor constatate de Comisia de Disciplină a SJA Gorj. În paralel, continuă procesul penal al asistenței, trimise în judecată pentru furt calificat. Este vorba despre furtul a 140.000 de euro și a unor bijuterii în valoare de 60.000 de lei din cabinetul medical în care presta aceasta. Bunurile aparțineau medicului de familie pentru care lucra asistenta, după orele de program de la SJA Gorj.

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress