Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Au nevoie de ajutor! Destin cumplit pentru o familie săracă din Vladimir!

Postat acum

on

Undeva la marginea județului Gorj, într-o casă ce seamană mai degrabă cu un șopron, în care lumina zilei se vede cenușiu, prin singura fereastră rămasă nezidită, trăiesc Albert și Ionela, doi copii de 8 și 5 ani, alături de părinții lor. Tatăl, Ion Borugă, are o semipareză care l-a lăsat fără vlagă în mâna și piciorul drept, așa că e nevoit să stea acasă, iar soția sa duce greul de câțiva ani. Trebuie să meargă la muncă prin sat, cu ziua, pentru a face rost de bani, în condițiile în care singurul venit al familiei sunt alocațiile copiilor.

 

Povestea tristă a familiei Borugă a fost făcută cunoscută, pe Facebook, de câțiva tineri impresionați de condițiile crunte în care trăiesc cele patru suflete. Au ajuns în casa sărăcăcioasă din Vladimir, în timp ce mama celor doi copii tocmai băga în sobă două pâini la copt ca să aibă ce să le dea să mănânce celor mici.

 

Așa zisa sobă, cu plita crăpată, e și singura sursă de căldură, în acea cameră lipită cu chirpici și cu pământ pe jos, în care locuiesc soții Borugă și cei doi copii. Lemne aduce femeia cu spinarea din pădure.  În afara acestor condiții de trai extrem de grele, cei doi soți mai au o problemă: băiețelul a fost evaluat de medici și are probleme de sănătate, iar mama sa trebuie să meargă cu el la școală pentru că altfel Albert nu este primit la ore (?!).

”Oare trăim în secolul 21? Tatăl bolnav și fără niciun ajutor de la stat? În ce țară trăim oare? Astfel de cazuri mă lasă cu inima frântă! Oare, voi, parlamentarilor puteți dormi bine, cu burtica plină, prin vacanțele voastre de lux, nu? Când voi vă răsfățați prin Dubai, zilnic, zeci de copii plâng de foame și frig! (…) Oare vom putea face ceva și pentru această familie? Le vom putea aduce bucurie în suflet de Crăciun? Haideți să le schimbăm și micuților noștri sărbătorile de iarnă, să vină și la ei Moș Crăciun! Cine dorește, mă poate contacta!+491709549842 Sau pe whatsapp 0763766189”, a scris Daniela Elena Cîrjan, tânăra care a făcut cunoscut cazul familiei Borugă.

Pentru cei care vor sa doneze bani:

IBAN: RO28OTPV115001263086RO01

Nume titular: CIRJAN ELENA DANIELA

Valuta: RON

Denumire bancă: OTP BANK ROMANIA S.A.

Cod SWIFT: OTPVROBUXXX

Cu specificatia”Ajutor Copii”

Dupa strangerea banilor o sa facem dovada cu cati bani au intrat in cont si ce se intampla cu ei.

 

Și alți tineri din Tg-Jiu, sensibilizați de povestea tristă a celor doi copilași vor merge în aceste zile la Vladimir.

”Au nevoie de haine, de mâncare, o să mergem săptămâna viitoare la ei și vedem exact de ce mai au nevoie.  Poate ceva medicamente. Sunt doi copii… Poate găsim pe cineva care să le construiască o sobă, ceva ok. Ceva pături din astea pentru iarnă, un brăduț pentru copii…”, a scris Diana.

Redacția GorjExpress se alătură acestui demers și va dona familiei Borugă o parte din bunurile și alimentele de strictă necesitate.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DEZVĂLUIRI LOCALE

Când apar primele decizii de pensionare în baza Legii 197

Postat acum

on

Primele decizii de pensionare în baza Legii 197 din 2021 ar trebui să fie emise chiar de luna aceasta. Potrivit liderului de sindicat din Termocentrala Rovinari, Manu Tomescu, termenul de 45 de zile se calculează de la data de 2 mai, când a fost emisă Decizia instanței supreme cu privire la aplicarea Legii 197 din 2021.

„Așa cum v-am mai spus, începând cu data de 2 mai 2023, dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat DECIZIA DE APLICARE a legii nr.197 în Monitorul Oficial, casele de pensii au termenul de maximum 45 de zile pentru a emite deciziile de pensionare la dosarele depuse de colegii noștri, decizii în conformitate cu prevederile acestei legi! Iar acest termen începe să fie atins după jumătatea acestei luni. Stimați colegi, desigur că și eu mi-aș fi dorit să nu dureze atât de mult, să nu ni se pună atât de multe piedici, și mai ales să fim susținuți în această luptă de marea majoritate a beneficiarilor acestei legi, însă aceasta este situația și starea de fapt în care ne aflăm! Vă asigur că lupta noastră, a celor care ne luptăm cu adevărat pentru legea nr.197, va fi o luptă dusă până la final, și pe toate căile posibile ce ni le permite legea! Știu că SISTEMUL continuă să caute și să găsească tot felul de motive pentru a ne pune piedici în recunoașterea acestui drept, dar vă asigur că dacă vom fi uniți și hotărâți, noi ne vom câștiga DREPTATEA”, conform lui Manu Tomescu, lider sindical în Termocentrala Rovinari.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Deputatul Manta, atac la senatorul Iordache: ”Ori mințiți, ori oamenii susținuți de PNL în anumite funcții sunt incompetenți!”

Postat acum

on

De către

 

Deputatul social-democrat Claudiu Manta a intervenit, luni, în disputa dintre PSD și PNL privind redeschiderea circulației pe Transalpina, după ce liderii celor două partide s-au acuzat reciproc de ”sabotaj”, respectiv de ”practici josnice”.

Disputa politică privind redeschiderea circulației pe cea mai înaltă șosea din România a început chiar înainte de minivacanța de Rusalii, când PNL Gorj, printr-un comunicat postat pe Facebook, l-a acuzat pe liderul organizației Gorj a PSD, Mihai Weber, că sabotează județul, pentru că ar fi intervenit la CNAIR ca circulația pe Transalpina să rămână închisă.

” În îngustimea sa, Weber nu s-a gândit decât că împiedică PNL să rezolve ceva pentru județul nostru, nu s-a gândit la gorjenii care ar vrea să petreacă mini vacanța la munte, nu s-a gândit la cabanierii de la Rânca, nu s-a gândit la antreprenori sau la bugetul acestui județ care se sufocă sub dominația PSD!”, a transmis PNL Gorj, prin intermediul Biroului de presă.

Liderii PSD Gorj, Mihai Weber și Cosmin Popescu au reacționat rapid, tot prin intermediul unui comunicat de presă, în care contracarau acuzele senatorului Ion Iordache și îi catalogau declarațiile ca fiind ”halucinante, mincinoase și încărcate de frustrare”.

”Recunosc că sunt siderat de inflăcărarea cu care domnul Iordache ne înfierează și ne face responsabili pentru neputința dumnealui. Nu-mi dau seama dacă a încercat să forțeze redeschiderea tronsonului pe propria răspundere, iar adevărații responsabili l-au trimis la plimbare sau și-a asumat în fața cuiva că poate face ce vrea, oricând, cu orice preț”, a declarat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

După câteva zile de la acea dispută publică între liderii PNL și PSD, parlamentarul social-democrat Claudiu Manta a intervenit și el în acest scandal:Domnule Iordache, ori mințiți, ori oamenii susținuți de PNL în anumite funcții sunt incompetenți și ar trebui să plece acasă. (…) Știu că aveți experiență în a vă aroga merite și a pasa responsabilitatea, atunci când apar probleme. Deși ipocrizia nu vă lasă să o recunoașteți, știți foarte bine, că decizia în privința nedeschiderii Transalpinei aparține unor specialiști și nu PSD, pe care încercați să vă răzbunați, pentru eșecurile dv. în plan politic. Siguranța oamenilor nu se joacă politic și nu se negociază ca la piață, domnule Iordache!!!”, a scris deputatul Manta pe o pagină de socializare.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

5 miliarde, pentru zilele Turceniului. Bani fără număr, din bugetul local, în an preelectoral

Postat acum

on

De către

Conducerea provizorie a Primăriei Turceni aruncă aproape 500.000 de lei pentru petreceri de zilele localității, un orășel cu aproximativ 7000 de locuitori, cam cât o comună. Cea mai mare sumă este alocată spectacolelor de muzică populară, pentru care se cheltuiesc 270.000 de lei fără TVA, majoritatea artiștilor fiind din zonă.

Autoritățile din Turceni au alocat sume uriașe, pentru trei zile de petreceri, în care timpul este ocupat mai mult cu activități recreative. De întreținerea atmosferei se ocupă o firmă de casă a Primăriei Turceni, care a obținut constant, în ultimii ani, contracte de la autoritatea locală. 270.000 de lei, din bani publici, este bugetul estimat pentru spectacole. La aceasta se adaugă încă 75.000 de lei pentru scenă și lumini și 65.000 de lei pentru activități și concursuri. Sumele sunt fără TVA.
Dacă vă imaginați că de suma foarte mare aruncată cu generozitate din bugetul local, de actuala conducere liberală, vor fi aduși artiști care să rupă gura târgului, vă înșelați. Pe scenă vor urca ansamblurile ”Brâulețul” din Turceni și ”Maria Lătărețu”, din Târgu Jiu și soliști de muzică populară și ușoară. Cel mai mare tarif este achitat pentru Smiley, 15.000 de euro. Un procent important din suma alocată spectacolelor ajunge la membrii familiei cunoscute în zonă, drept ”Frații Făină”.
Fotograful de la Achiziții


La Primăria Turceni, de achizițiile publice se ocupă un fotograf. Mădălin Popescu este un bun executant, care a reușit să satisfacă toate conducerile din ultima perioadă. Actualul primar ocupă funcția interimar, după ce vicele cu atribuții de edil a renunțat la acestea, iar consilierii PNL au votat un apropiat al președintelui Ion Iordache, Cristinel Cioc. De altfel, unele dintre activitățile din programul zilelor orașului Turceni, cum este concursul de pescuit, se desfășoară pe proprietatea lui Iordache.
Actuala conducere a Primăriei Turceni se arată foarte generoasă, în an preelectoral, dând bani fără să țină seama de contextul economic dificil din țară.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR