Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Investitor spaniol, dat în judecată pentru neplata facturilor

Postat acum

on

Vizualizări 3.208

Guzman Aparicio, investitorul spaniol care s-a aciuit la Bustuchin cu câțiva ani în urmă, promițând mari investiții în euro când de fapt el s-a mufat la țeavă de bani a localității, a fost acționat în judecată de către CEZ Vânzare pentru neplata unor facturi la energie electrică.

Dosarul civil a fost înregistrat în această lună pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești, firma debitoare fiind FG3S, societatea lui Guzman.

Chiar dacă societatea figurează acasă la o localnică, firma este însă a spaniolului, care reușește să îi de-a legatitate în 2017 și sediul social la o învățătoare din Poiana Seciuri, pe comerț cu ridicata. În 2018, firma care ajunge să încaseze, un an mai târziu, 100.000 de euro, avea zero angajați și o pierdere de 5.778 de lei. Cu toate acestea, firma pe pierdere ajunge în 2019 eligibilă să încaseze 100.000 de euro pe GAL-ul condus de primarul de Bustuchin, scrie presa locală.

Mai precis, în 2018, Guzman a pus la cârma  societății sale FG3S, un cetățean român, pe învățătoarea Baros Ioana (din Bustuchin), pentru a obține fonduri prin GAL. Asta, în vederea construiri depozitului frigorific (de data aceasta personal și nu pe cooperativă, unde toți membrii erau coproprietari). Mai mult, spaniolul nu putea accesa în nume personal, cu firma sa, bani pe GAL. Interesant este că, firma lui Guzman, condusă de învățătoarea Baros, primește de pe GAL Amaradia-Olteț-Gilort o dată 50.000 euro, pentru perioada 25 ianuarie 2019-2 iulie 2019, și încă o dată alți 50.000 de euro, pe perioada 21 noiembrie 2019-23 decembrie 2019. Banii trebuiau utilizați exclusiv pentru anexa agricolă din extravilanul comunei Bustuchin, adică unde se construiește un centru de colectare și depozitare pentru produse agricole.

 

 

 

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

Șefa de presă a PSD, răsplătită cu 11.000 de lei lunar la o companie a CEO! Fostul ministru Ivan și-a mufat două sinecuriste în SPV-urile companiei energetice din Gorj!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 5.621

 

Ascensiunea fostei jurnaliste de la România TV, Angelica Pagu, ajunsă șefă a biroului de presă al PSD, arată cât au contribuit resorturile politice pentru propulsarea sa în diferite sinecuri. Ca să aveți o idee, în anul fiscal 2023, aceasta figura cu un salariu net annual de 84.000 de lei obținut direct de la formațiunea politică, sumă la care s-au adăugat alți 27.084 de lei încasați în calitate de consilier parlamentar. În luna august a anului 2024, traseul său prin instituțiile publice a continuat prin plasarea în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei, unde i-a fost asigurată o indemnizație anuală de 54.155 de lei.

Foto: Angelica Pagu, sursa foto: Facebook

Următorul pas în cariera Angelicăi Pagu a fost făcut la propunerea șefilor Complexului Energetic Oltenia, când Adunarea Generală a Acționarilor a numit-o în Consiliul de Administrație al societății Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA. Decizia îi garantează un mandat până în februarie 2030 și o indemnizație lunară de 11.000 de lei net.

Cu doar o săptămână înainte de numirea de la Turceni, în Consiliul de Administrație al societății Parc Fotovoltaic Ișalnița SA, la care CEO e partener alături de OMV Petrom SA, a fost numită ca membru și desemnată președinte Oana Ancuța Neamțiu. Aceasta lucrează în funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.

Acesta a condus filiala județeană a PSD Bistrița-Năsăud până în luna aprilie a acestui an, când a demisionat din funcție în urma unor percheziții derulate de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. După plecarea sa, conducerea interimară a organizației județene a fost preluată de Bogdan Ivan, deputat de Bistrița-Năsăud și prim-vicepreședinte al PSD.

Foto: Oana Ancuța Neamțiu; Sursa foto: rasunetul.ro

Oana Ancuța Neamțiu mai deține un fotoliu de administrator și în Consiliul de Administrație al firmei Protecție și Pază BN SRL, societate aparținând Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Din același organism de conducere face parte și Ioan Alin Demian, finul lui Bogdan Ivan, pe care fostul ministru al Energiei a încercat să-l impună și în Consiliul de Supraveghere al societății Hidroelectrica.

Atât Angelica Pagu, cât și Oana Ancuța Neamțiu au primit posturi bine plătite în societățile unde Complexul Energetic Oltenia este partener exact în perioada în care Bogdan Ivan exercita funcția de ministru al Energiei. Distribuirea acestor funcții către personaje din aparatul de partid transformă proiectele energetice în surse de venit garantat pe mulți ani pentru sinecuriștii PSD, în timp ce proiectele pe care trebuiau să le dezvolte aceste societăți bat pasul pe loc de mulți ani.

Claudiu Matei

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Începe procesul ucigașilor fetiței de 4 ani! Concubinul mamei a lovit-o, iar mama copilei a văzut totul și nu a făcut nimic!

Postat acum

on

De către

Vizualizări 1.936

Tribunalul Gorj a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale și a dispus începerea judecății în dosarul fetiței de 4 ani moarte în februarie, după aproape o lună de spitalizare. Pe banca acuzaților stau Mihai Robert Danciu, concubinul mamei copilei, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism, și Diana Maria Tescoveanu, mama fetiței, acuzată de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și de rele tratamente aplicate minorului. Ambii se află după gratii din luna februarie, când procurorii au cerut și au obținut mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cum s-a ajuns la ucidrea fetiței

Fetița a ajuns la începutul lunii februarie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu în stare de comă, adusă de mama sa cu răni grave la cap. Femeia le-a spus medicilor că micuța ar fi căzut din pat și s-ar fi lovit, iar cadrele medicale au anunțat poliția. Copila a fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, unde medicii s-au luptat aproape o lună pentru viața ei, însă fetița nu a supraviețuit.

În urma cercetărilor, mama copilului și concubinul acesteia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar anchetatorii au decis apoi arestarea preventivă a amândurora.

Ce au descoperit procurorii

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut publică situația de fapt pe 16 februarie, într-un comunicat, după ce în cursul zilei de 14.02.2026 a formulat propunerea de arestare preventivă pentru doi inculpați cercetați, la acea data, pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, respectiv complicitate la această infracțiune, victima fiind o minoră de 4 ani.

Procurorul a reținut că ”din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., în prezența inculpatei T.D.M., în timp ce se aflau în apartamentul închiriat în regim hotelier din municipiul Târgu Jiu, a agresat copila de 4 ani în data de 06.02.2026. Bărbatul a lovit-o cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și a prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul dinaintea camerei, iar fetița s-a izbit de perete cu intensitate. Din agresiune a rezultat un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta, plus leziunile constatate de medici, răni care i-au pus viața în pericol și au impus intervenția operatorie de urgență”.

Anchetatorii au reținut că fapta bărbatului întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, cu aplicarea prevederilor care vizează violența asupra minorului, în forma intenției indirecte. Între inculpat și mama copilei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an, cu conviețuire și viață dusă în comun, iar procurorii au apreciat că în acest mediu s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal, cu rol de supraveghere și îngrijire și cu autoritate în gospodărie, ceea ce atrage incidența articolului care sancționează mai dur infracțiunile împotriva minorului.

În ceea ce o privește pe mama fetiței, procurorii au reținut că femeia a fost prezentă în momentul agresiunii și a conștientizat pe deplin gravitatea și intensitatea loviturilor, dar nu a făcut niciun gest care să oprească bătaia și nici nu a plecat de îndată cu copila la spital. Din contră, potrivit comunicatului, ea și-a continuat activitatea de prostituție, transportând fetița rănită aproximativ 40 de kilometri, până într-o comună din județul Gorj, ca să își exercite în continuare ocupația.

Anchetatorii au apreciat că în cazul femeii nu este vorba de o simplă pasivitate, ci de o conduită care a contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal în care se afla copila. Le-au fost imputate prezența la agresiune și lipsa oricărei reacții care să întrerupă sau să descurajeze violența, neapelarea de îndată la ajutor medical și nepornirea imediată spre spital, deși își dădea seama cât de grave erau loviturile, dar și îndepărtarea victimei de posibilitatea intervenției medicale urgente prin acea călătorie de 40 de kilometri, care a întârziat accesul fetiței la îngrijiri vitale. Procurorii au afirmat că femeia, cu intenție cel puțin indirectă, a ajutat și a înlesnit fapta bărbatului, cunoscând vulnerabilitatea vădită a copilei, dată de vârstă, și acceptând posibilitatea ca fetița să moară din cauza întârzierii salvării.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus atunci emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei doi inculpați.

Trimiși în judecată

La începutul lunii august, cei doi, Mihai Robert Danciu și Diana Maria Tescoveanu, au fost trimiși în judecată. În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Gorj au constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și au dispus începerea judecății cauzei privind pe Tescoveanu Diana Maria, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, și pe Danciu Mihai Robert, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress