ACTUALITATE
Accident grav cu victime la Pișteștii din Deal
Vizualizări 1.644
Un accident grav a avut loc în urmă cu scurt timp la Pișteștii din Deal, comuna Scoarța.Revenim cu detalii.
UPDATE : Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN67, din direcția Târgu Jiu către Scoarța, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers, determinând un conducător auto, de 58 de ani, din municipiul Târgu Jiu, să piardă controlul direcției de deplasare, să iasă în afara părții carosabile și să intre în coliziune cu un tractor staționat.
În urma impactului a rezultat rănirea unei tinere, de 17 ani, din municipiul Târgu Jiu, pasager în autoturism, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a precizat IPJ GORJ.

ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 566
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 674
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login