EVENIMENTE
A furat banii din casa de marcat a unui magazin
Vizualizări 1.052
Un tânăr din comuna Cătunele a fost pus sub control judiciar, după ce a furat bani, din casa de marcat a unui magazin din Motru. Administratora unității a sesizat poliția, când a văzut că lipsesc banii, iar polițiștii au dat de urma hoțului, un tânăr de 22 de ani. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar. „Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați prin plângere, de către o femeie de 51 de ani, din municipiul Motru, administrator al unei societăți din aceeași localitate, despre faptul că la aceeași dată, persoane necunoscute i-ar fi sustras din gestiune, suma de 700 de lei. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Cătunele, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 82
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 626
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login