Connect with us

EVENIMENTE

A șantajat o femeie și a ajuns în arest

Postat acum

on

Vizualizări 1.320

Un tânăr din Târgu Jiu a fost reținut de polițiști, după ce și-a șantajat fosta iubită. Târgujianul de 32 de ani a fost prins în flagrant, în timp ce primea 8.000 de lei. „Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În fapt, la aceeași dată, o femeie de 37 de ani a sesizat Poliția Municipiului Târgu-Jiu, cu privire la faptul că de aproximativ două săptămâni, fostul concubin o șantajează, solicitându-i suma de 8000 lei, în caz contrar urmând să recurgă la acte de violență atât împotriva sa, cât și împotriva membrilor de familie ai acesteia.

Pentru probarea activității infracționale a bărbatului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au organizat un flagrant, surprinzându-l pe bănuit în timp ce primea suma de 8000 lei de la persoana vătămată”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

EVENIMENTE

Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise

Postat acum

on

De către

Vizualizări 214

Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar

Postat acum

on

De către

Vizualizări 634

Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.

Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress