EVENIMENTE
Oameni izolați, lăsați fără mâncare în case
Vizualizări 479
Persoane băgate în izolare au fost lăsate fără mâncare, apă sau medicamente, de autoritățile locale, care au obligația de a le asigura cele necesare traiului. Trei gorjeni, întorși în urmă cu patru zile din Franța, s-au izolat împreună, în casa unuia dintre ei, din comuna Crasna, ca să nu-și pună în pericol rudele sau apropiații. Când au ajuns în localitatea de baștină, au sunat chiar ei la Direcția de Sănătate Publică, să anunțe că s-au întors și au comunicat adresa la care se autoizolează. Timp de trei zile, autoritățile locale i-au uitat în casa din care nu aveau voie să iasă. Cei trei bărbați, dintre care unul avea nevoie de medicamente, au sunat atât la DSP, cât și la primăria comunei, însă nimeni nu s-a deranjat să le aducă cele necesare. “Noi nu aveam nevoie de prea mult, pentru că ne descurcăm cu mâncarea, dar nu aveam pâine și apă. Eu am sunat și am spus că nu mai am pastile și aveam nevoie de ele. Au trimis trei pastille. Nu a venit nimeni, nu a sunat nimeni să întrebe de nimic. Eu îi sun de câteva zile”, spune un bărbat izolat, din comuna Crasna, a cărui identitate suntem obligați să o protejăm. În aceeași situație au fost și familii din Schela.
La nivelul județului Gorj sunt 167 de persoane în carantină și 708 în izolare la domiciliu, pentru care autoritățile ar trebui să asigure hrana și strictul necesar, în limita unei sume zilnice, aprobată de consiliile locale.

EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 75
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 626
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login