ACTUALITATE
Zeci de angajatori din Gorj, amendați de ITM
Vizualizări 994
În perioada 26-30 iunie 2023, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 60 controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă. Au fost aplicate 26 sancțiuni contravenționale în valoare de 138.000 lei și dispuse 79 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.
George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj:„ Atragem atenția asupra faptului că, nerespectarea de către conducătorul unităţii, reprezentantul legal al acestuia, angajaţi, prepuşi sau alte persoane aflate în locaţiile supuse controlului a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, documentele şi informaţiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei potrivit Legii 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 67
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 911
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.


You must be logged in to post a comment Login