Connect with us

ACTUALITATE

Vrei permis auto, plătești mai mult! Noile tarife, aplicate din 15 mai

Postat acum

on

Tarifele pentru permisele de conducere și certificatele de înmatriculare vor crește, din 15 mai. Conducătorii auto trebuie să scoată din buzunar cu 21 de lei mai mult pentru un permis și cu 11 lei în plus, pentru un certificat auto. “Noile tarife de confecționare se majorează, pentru permise, de la 68 la 89 lei și pentru certificate, de la 37 la 49 lei”, a declarat Ștefan Țacu, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto Gorj. După ridicarea stării de urgență, cei care vor să-și schimbe permisele sau să-și obțină acest drept vor fi lăsați să intre în instituție, după ce vor fi verificați și doar dacă au măști de protecție. “Și noi, ca toate instituțiile, am luat măsuri și chiar au dat rezultate și vreau să mulțumesc colectivului, care și-a dat interesul pentru rezolvarea solicitărilor, în această perioadă. După 15 mai, noi vom menține controlul accesului persoanelor în interiorul instituției, obligația purtării măștii de protecție, fiecare persoană va fi testată termic, la intrare. Aceste măsuri au dat rezultate și sunt mulțumit că nu am avut niciun fel de probleme, ca vreun coleg sau persoană care a intrat în sediul nostru să fi fost infectată”, a mai adăugat Țacu.

Noile prețuri pentru permisele și certificatele de înmatriculare au fost stabilite de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ACTUALITATE

12.000 de voluntari din Gorj au ieșit la curățenie

Postat acum

on

De către

La nivelul județului Gorj a început, astăzi, acțiunea „Let’s Do It, Romania!”.

În stradă au ieșit 12.000 de voluntari, în toate zonele din județ, fiecare voluntar a primit saci și mănuși, iar la finalul acțiunii sacii au fost ridicați de operatorii de salubrizare.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Târgu Jiul are bazin de înot acoperit! Investiția este gata

Postat acum

on

De către

Bazinul de înot, acoperit, al municipiului Târgu Jiu a fost finalizat, anunță Victor Banta, secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării.

Investiția, în valoare de cca. 2 milioane euro, a fost finanțată de MDLPA prin CNI SA și se alătură stadionului, terenurilor sportive și sălii polivalente, întregind astfel Complexul Sportiv al municipiului.Pe 27.09.2022 va începe recepția la terminarea lucrărilor în urma căreia moderna construcție va putea fi pusă în funcțiune.

Bazinul propriu-zis are dimensiuni de 12,5 x 25 mp și este dotat cu: vestiare complet utilate, cele mai moderne echipamente și instalații de tratarea apei și climatizarea aerului, un mobilier adecvat și confortabil, grupuri sanitare echipate cu instalații de cea mai înaltă calitate, precum și cu un sistem de televiziune cu circuit închis.

Astfel, copiii și adulții, iubitori ai acestui sport, vor beneficia de un spațiu adecvat pentru practicarea înotului la cele mai înalte standarde de igienă și comfort.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Mandatele a trei supraveghetori CEO expiră

Postat acum

on

De către

Mandatele a trei supraveghetori ai Complexului Energetic Oltenia expiră în cinci zile. Cei trei sunt Gabriel Giorgi, Nicolae Bobu și Alexandru Gătejescu. Azi, acționarii companiei vor decide dacă prelungesc mandatele membrilor CS al CEO, ce pot fi prelungite cu încă două luni.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR