ACTUALITATE
Video: O vulpe bolnavă de rabie, sperie cetățenii de pe strada Ana Ipătescu

O vulpe care pare a fi bolnavă de rabie a băgat în sperieți mai mulți cetățeni au municipiului Târgu Jiu care au făcut apel la gorjexpress.ro pentru a fi ajutați.
„Cetățenii Municipiului Târgu-Jiu str. Ana Ipatescu din zona fostei ferme Avicola Dănești vă sesizează cu privire la apariția unei vulpi ce pare a fi bolnavă de rabie. Vulpea a fost văzută în zilele de marți, vineri și astăzi, duminică. Vă rugăm să luați toate măsurile ce se inpun în acest sens”, se arată în mesajul transmis ziarului.
ACTUALITATE
Stânci dislocate pe Transalpina

Echipe ale Secției de Drumuri au îndepărtat, azi, bucăți de stânci, dislocate de pe Transalpina. Pietrele care stau să cadă sunt un pericol pentru trafic și aceasta a fost și motivul pentru care soseaua nu a fost deschisă cu data de 1 iunie. „Lucrările de punere în siguranță a DN 67C, Transalpina, continuă. Astăzi s-au efectuat lucrări de îndepărtare a stâncilor de pe versanți, care riscau să cadă în partea carosabilă, reparații parapete și montare/reparații indicatoare rutiere”, au transmis reprezentanții DRDP Craiova.
ACTUALITATE
CEO rămâne de azi doar cu 5 grupuri energetice

Complexul Energetic Oltenia rămâne de astăzi doar cu 5 grupuri energetice. Au fost închise grupul energetic numărul 3 de la Termocentrala Rovinari și grupul energetic 7 de la Termocentrala Turceni. Un lider sindical din CEO se întreabă cum vor rezista cei peste 11.000 de salariați doar din vânzările de energie ale grupurilor rămase în prezent la companie.
„Încă două grupuri energetice pe cărbune, închise de la 1 iunie 2023!
Iată cum SISTEMUL/PUTEREA POLITICĂ prin Guvernul României, merge înainte cu închiderea activității de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, precum un tanc sovietic!
Țin să vă reamintesc că începând cu cel puțin din anul 2012, atunci când a fost creat Complexul Energetic Oltenia, s-au închis 7 grupuri și s-au pierdut aproximativ 9 mii de locuri de muncă, fără să fie emisă nici măcar o decizie de pensionare pe legea nr.197/2021! Asta pentru a combate trompetele SISTEMULUI care o țin langa cu manipularea precum că legea care recunoaște condițiile de muncă în care și-au desfășurat activitățile salariații din subunitățile de producție ale C.E.Oltenia, este o lege care închide compania!
Oameni buni și stimați colegi, treziți-vă măcar acum când suntem deja pe marginea prăpastiei și conștientizați faptul că începând de mâine rămânem aproximativ 11.200 de salariați care va trebui să muncim doar pe 5 grupuri energetice, în cel mai fericit caz!
Guvernul României nu ne oferă nici cea mai mică alternativă, din punct de vedere social și economic, alternativă care să meargă în paralel cu acest PROGRAM DE ÎNCHIDERE !
Nici măcar legea nr.197/2021 nu vor să o respecte și să o aplice, cu toate că este o lege CONSTITUȚIONALĂ, publicată în Monitorul Oficial și reconfirmată printr-o DECIZIE de aplicare a Înaltei Curți de Casație și Justiție!
Voi chiar continuați să îi mai credeți pe cei care continuă să vă mintă și să vă manipuleze spunându-vă să stați liniștiți că totul o să fie bine în ceea ce privește viitorul nostru în această activitate!?”, conform lui Manu Tomescu, lider sindical în cadrul Termocentralei de la Rovinari.
ACTUALITATE
Protest în fața CEO

Un protest are loc în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Câteva zeci de persoane, cu steaguri și pancarte în mâini, au blocat trotuarul.
Revenim cu informații de la fața locului!