Gorj Express Tv
Video: Antreprenor de succes, la doar 19 ani! Povestea waffelor delicioase cu bule de la Târgu-Jiu
Vizualizări 8.254
Are toate șansele să întreacă afaceriști cunoscuți din Târgu-Jiu și nu numai. Asta și pentru că are doar 19 ani și idei geniale, care atrag clientelă de toate vârstele. De fapt, cine ar putea rezista la delicioasele și coloratele waffe cu bule, vândute într-un spațiu modern și la îndemâna celor ieșiți la promenadă?
Întrebarea este retorică dar waffele, care sunt nu numai aspectuoase ci au un gust divin, nu!!!
De altfel, chiar antreprenorul vă servește în spațiul comercial situat în centrul municipiului, iar tânărul nu face rabat de ingrediente când este vorba de satisfacerea clientelei rafinate.
Și folosește, la greu, ciocolată neagră sau ciocolată albă, fructe de sezon, alune, nuci, cocos, aromate bomboane și fulgi delicioși, napolitane, biscuiți și chiar bezele.
Ce mai.. o explozie de gusturi pe un rețetar care satisface și cei mai mari gurmanzi. 
Iar clienții recunosc asta și nu dau înapoi nici în fața prețului, pe motiv că bubleewaffle merită toți banii!
Inainte de a vă prezenta insă povestea bubleewaffle, aflați că afacerea a fost deschisă abia în decembrie și are tendințe reale de creștere deoarece cei care cumpără o dată revin și a doua și a cincea oară.
Asta deoarece waffele cu bule crează dependență!
Ideea abundenței din vafele cu bule nu este românească, dar a fost updatată pieței românești, iar succesul este aproape.
Și astfel, un tânăr care avea în față o carieră militară decide să investească întro afacere dulce pe care vrea, în scurt timp, să o extindă.
Momentan are două produse, waffa la cornet și cea pe băț, dar creativitatea sa nu se oprește aici..
În afară de o campanie de marketing pe rețelele de socializare, tânărul proprietar din Targu Jiu spune că reclama sa sunt clienții mulțumiți! 
De asta nici nu are nevoie de reclame pompoase ci de menținerea calității produsului oferit cumpărătorilor, la fel ca în prima zi.
Gorj Express Tv
VIDEO: Ludmila Racoceanu, trainer extensii gene din Republica Moldova, predă la Gorj rețeta succesului într-o profesie bănoasă
Vizualizări 7.986
O privire perfectă în fiecare zi, cliente fericite, o profesie bănoasă și chiar un stil de viață!
Asta le oferă, la pachet, doamnelor și domnișoarelor ce îi trec pragul, Ludmila Racoceanu, o moldoveancă de peste Prut care, cu zeci de specializări la activ, a urcat rapid treptele profesionale din zona de beauty, ajungând să formeze astăzi tinere care practică, cu succes, o profesie nouă ce face furori pe piața muncii.
Este trainer extensii gene AMA Lashes la singura academie înființată în județul Gorj, iar cursurile sale acreditate internațional, pentru tehnicieni extensii gene, realizate în academia sa de la Târgu Jiu, au fost deja absolvite de nenumărate reprezentante ale sexului frumos care au vrut să își pună îndemânarea, tehnica și creativitatea în slujba tinerelor dornice să beneficieze de noutățile din industria beauty.
Și cine merge pe mâna Ludmilei are succes, deoarece pe lângă tehnici de aplicare a extensiilor de gene, trainerul oferă sfaturi absolut necesare în punerea în practică a acestei profesii.
Și ca un trainer care se respectă, cursurile sunt adaptate în funcție de dorințele viitorilor cursanți, de la câteva zile, la două săptămâni și de la lecții individuale, la lecții de grup, cu probă practică.
La finalul cursurilor, absolventele primesc o diploma acreditată dar și cele necesare punerii în aplicare a celor învățate pe parcursul lecțiilor prețioase, predate de Ludmila.
Modalitatea de predare a cursurilor de către Ludmila Racoceanu și adaptabilitatea ei pentru nevoile fiecărei cursante fac ca orele petrecute în compania trainerului să fie nu doar valoroase ci și plăcute pentru fetele care primesc șansa si oportunitatea de a câștiga, în scurt timp, bani frumoși.
Ludmila Racoceanu, din Republica Moldova, activează în domeniul extensiilor de gene din anul 2010.
A absolvit o serie de cursuri de specialitate, a participat la numeroase conferințe cursuri din domeniul extensiilor de gene atât național cât și internațional, a fost speaker la The Masterclass organizator Ama Lashes dar și judecător național și internațional in campionate dedicat extensiilor de gene.
Ludmila a fondat prima academie RL LASH ACADEMY dedicată extensiilor de gene din județul Gorj și a urcat pe podium de nenumărate ori la campionatele de gen.
Gorj Express Tv
VIDEO: Lupoița, satul uitat! Microbuzul școlar face slalom printre gropi pentru un elev
Vizualizări 7.347
Lupoița, satul aflat la răscruce între Cătunele și Motru, este uitat și abandonat! În localitate au mai rămas doar câțiva localnici care se încăpățânează să nu își părăsească proprietățile, în timp ce duc lupte costisitoare în instanțele de judecată împotriva companiei CEO, cea care i-a lăsat fără vecini, drumuri și utilități.
Casele lor sunt distruse dar locuiesc încă în ele.
Este si cazul unei femei care a lucrat o viață la mina din apropiere iar tinerețea sa a petrecut-o în Lupoița.
Mina(acum în conservare) i-a distrus casa, dar femeia nu pleacă din căminul său așteptând ca fostul său angajator să realizeze că nu i-a provocat decât distrugere și nu o bătrânețe liniștită.
La mica distanță de această proprietate se mai află o gospodărie. Și proprietarii ei au rămas în Lupoița deși confortul lor în comunitate este scăzut. Suferă de lipsa apei și de comunicarea precară rutieră cu localitățile vecine.
În mica comunitate mai există doar un singur elev. Acesta este transportat zilnic cu microbuzul școlar, fie al Primăriei Cătunele, fie al Primăriei Motru, la școală și înapoi acasă. Drumul spre școală este un infern, dar șoferii nu se lasă. Își duc sigurul pasager la destinație, în fiecare zi.
Revoltați de situație sunt ambii primari, de Cătunele și de Motru, mai ales că drumul a fost distrus de utilajele Carierei Lupoaia.
Primarul de Motru, Cosmin Morega, a atras de mai multe ori atenția șefilor din minerit să astupe măcar gropile de pe drumul spre Lupoița.
După realizarea acestui reportaj, în zona au fost trimise câteva trakere de piatră care au acoperit o parte din gropile drumului spre Lupoița.



You must be logged in to post a comment Login