EVENIMENTE
Victime colaterale în războiul CSM! Expertul sportiv Ilieș îi arată obrazul consilierului Lădaru
Vizualizări 678
O sentință a Tribunalului Gorj pronunțată luni de instanța de fond în dosarul candidatului la concursul de director al CSM Târgu-Jiu, Dan Marinescu, în favoarea celui din urmă, a născut un val de replici acide în spațiul public, iar, ieri, și primele victime colaterale. Mai precis, expertul sportiv al Clubului Sportiv Municipal, Ilieș Dan Antoniu, care susține că ar fi fost blamat public de consilierul Eduard Lădaru, fost ALDE, trecut în barca PMP, pe subiectul CSM.
Declarațiile cele mai răutăcioase, și cele care mențin din păcate starea de tensiune, au fost lansate, în spațiul public, de primarul Marcel Romanescu, asta la adresa celui care a demonstrat, în instanța de judecată, că acel concurs, organizat de Primăria Târgu-Jiu, a fost unul incorect. Discuțiile au fost coborâte mult, edilul blamând, în mod repetat, reclamantul din dosar, ironizându-l, spunând că și-a certat juriștii și că CSM nu se va desființa, asta deși nu s-a pus niciodată în discuție acest lucru. Tonul războinic ridicat de Romanescu, fost cadru universitar, în spațiul public a creat și mai multă polemică iar, la minut, s-au creat două tabere, una pro Romanescu-Bălăeț alta pro-Marinescu-PSD. Partidul este implicat doar de primar în cauză, Romanescu făcând acuzații la adresa unei instanțe de judecată și a influențării sentinței fără dovezi în acest sens.
Subiectul rostogolit în spațiu public a implicat în cauză consilieri locali care au reacționat ieri în spațiul public dar și salariații CSM, club părăsit de o parte din personal, în ultimele luni. Cel care ar fi intrat ieri la malaxor a fost expertul sportiv Ilieș, care răbufnește pe pagina sa de socializare la adresa alesului local Lădaru.
,,Multumesc frumos, domnule consilier Eduard Ladaru, pentru cuvintele frumoase. Azi la o emisiune TV. din Tg.Jiu, domnul consilier Eduard Ladaru m-a jignit, mi-a adus acuzații nefondate și defăimătoare, eu nefiind prezent în emisiunea respectivă. Cu ce v-am greșit domnule consilier? Bănuiesc ca sunt următoarea țintă după fosta juristă a C.S.M Târgu Jiu pe care ați amenințat-o, iar dânsa fiind o doamnă a preferat să-şi dea demisia. Ați greșit omul, domnule consilier! Am avut în cariera mea meciuri mult mai tari, cu adversari redutabili, pe care i-am respectat indiferent de rezultatul final”, a scris Ilieș, transmițându-i asta lui Lădaru.
Acesta a mai menționat că toți copiii și juniorii (peste 100 la nr.) din cadrul C.S.M. Târgu Jiu -sectia Handbal, sunt exclusiv din Gorj.
eț, deși ultimul nu are nicio implicare în cauză, și una Marinescu-PSD.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 234
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 637
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login