DEZVĂLUIRI LOCALE
USLI Gorj s-a ținut de cuvânt: Cere la Tribunal anularea actelor administrative care au dus la destituirea directoarei de la Padeș

Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj s-a adresat astăzi Tribunalului Gorj, pe contencios administrativ, solicitant anularea actelor care au stat la baza destituirii directorului Școlii Gimnaziale Padeș, Țuhașu Antoaneta Adriana. Directoarea a primit calificativ nesatisfăcător, fiind destituită din funcție pe 20 octombrie. USLI a considerat că destituirea a fost una ilegală.
În paralel și fosta directoare a atacat în instanță pentru calificativul incorect primit.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Un polițist cu reacție întârziată! A ”cercetat” două luni…o zgârietură!

În vremea regimului comunist au ajuns în structurile statului și persoane fără prea multă școală sau fără o minimă pregătire în domeniu, doar la recomandarea vreunui șef de partid sau de CAP. În mediul cazon, dar mai ales pentru milițieni, exista expresia că a fost făcut ”la apelul bocancilor”.
Acea expresie e la fel de actuală, după mai bine de trei decenii de la Revoluție, când în Poliția Română intră tot felul de specimene, școlite pe la universitățile de apartament, sub pretextul așa ziselor ”angajări din sursă externă” și transformate în polițiști după un stagiu ”intensiv” la școlile de profil ale MAI. În acest fel, o recunosc chiar cei din sistem, se deprofesionalizează, constant Poliția Română.
Un incident minor care a avut loc pe 4 octombrie, în Tg-Jiu, în parcarea Prefecturii Gorj, de pe strada Crișan, relevă, fără echivoc, că logica unui polițist din cadrul Biroului Poliției Rutiere Tg-Jiu , făcut ”la apelul bocancilor”, bate orice banc cu polițiști, ba chiar și seria ”Academia de poliție”, cea mai spumoasă comedie despre polițiști.
Concret: în acea parcare super aglomerată pe parcursul fiecărei zile, o șoferiță și-a abandonat mașina, parcată neregulamentar, în fața șirului de autoturisme parcate pe locurile marcate, blocând practic calea de rulare din acea parcare. Un tânăr din Tg-Jiu căreia șoferița îi blocase autoturismul soției a sunat-o pe femeie de mai multe ori pentru a-i solicita să-și mute mașina din acel loc, însă aceasta nu a răspuns la telefon. După două ore de așteptare, tânărul s-a urcat la volanul autoturismului soției și a reușit, totuși, să-și facă loc printre acea mașină și cele parcate regulamentar, însă a zgâriat, aproape insesizabil, acel autoturism și, implicit, pe al său. Inițial, proprietara mașinii a fost de acord că a parcat neregulamentar, că vina îi aparține și ei în egală măsură și fiecare să-și repare stricăciunile minore, adică un polish auto și zgârietura era ”reparată”. Ulterior, s-a răzgândit și a căzut la înțelegere cu tânărul târgujian ca acesta să suporte o parte din cheltuiala cu ”reparația” mașinii și a acceptat că 100 de lei sunt suficienți.
A doua zi însă, femeia l-a sunat pe tânăr și l-a anunțat că-i returnează banii și va merge la poliție.
Intră în scenă agentul ”000”
”Cazul” a fost preluat de agentul Florin Ungureanu de la Biroul Poliției Rutiere Tg-Jiu care a investigat ”zgârietura”, a solicitat imagini de pe camerele de supraveghere ale Instituției Prefectului Județul Gorj pentru a constata în mod direct cum s-a produs ”coliziunea”. Cum Prefectura Gorj i-a răspuns polițistului că acele camere de supraveghere montate pe sediul instituției nu sunt funcționale, ”ancheta” s-a blocat. Cel mai probabil, agentului Ungureanu i-a trecut prin cap să ceară chiar și o expertiză medico-legală pentru a vedea dacă, în urma zgârieturii, autoturismul a sângerat sau i-a fost pusă viața în pericol. Dar n-a făcut-o. A mai așteptat ceva vreme. După aproape două luni de investigații aprofundate, agentul Ungureanu a făcut o psihanaliză și a ajuns la concluzia că tânărul este unicul vinovat pentru acel incident, așa că, marți, 28 noiembrie a.c., a întocmit un proces-verbal prin care l-a sancționat pe acesta cu 8 puncte amendă, adică cu 1.160 de lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. (?!)
Motivul: ”În ziua de 05.10.2023 (incidentul a avut loc pe 4 octombrie – n.r.)…nu s-a asigurat în mod corespunzător la efectuarea virajului la dreapta și a acroșat autoturismul VW Golf (…) care se afla parcat/oprit neregulamentar (!!!) Totodată acesta nu s-a prezentat în termen de 24 de ore la sediul Poliției Mun. Tg-Jiu pentru declararea evenimentului rutier”.
Adică agentul Ungureanu a pitrocit o ”mega-anchetă”, timp de aproape două luni, pentru o zgârietură, ca să ajungă la o inepție. Potrivit logicii agentului Ungureanu, care interpretează legea într-un mod cel puțin bizar, orice șofer care încearcă să se strecoare pe lângă autoturismele parcate neregulamentar și atinge vreunul, riscă să rămână fără permisul de conducere, plus amendă de aproape 1.200 de lei, iar cel care parchează neregulamentar e protejat în fața legii! În acest context, Ungureanu e adeptul ”Legii junglei” – adică scapă cine poate!
DEZVĂLUIRI LOCALE
Primăria Bumbești Jiu se folosește de Ordonanța Austerității să nu le ofere pachete cu dulciuri copiilor din localitate

Primăria Bumbești Jiu se laudă, în fiecare an, cu excedent bugetar, dar, cu toate acestea, nu are bani să le ofere copiilor din oraș nici măcar o plăsuță cu dulciuri de sărbătorile de iarnă. Primarul Constantin Bobaru este nepăsător la acest capitol și consideră că austeritatea trebuie înțeleasă și de copii.
Consilierii se folosesc, pentru a-i lăsa pe copii fără aceste mici bucurii, de noua ordonanță a austerității. Situația este jenantă pentru că aleșii locali puteau găsi alte soluții pentru această așa zisă problemă: donații, sponsorizări pentru micuții din localitate.
De altfel, părinții micuților sunt revoltați de această măsură aberantă iar pe grupurile de la școli și grădinițe mulți au fost foarte supărați și s-au manifestat ca atare. Situația de la Bumbești Jiu este, astfel, absolut jenantă.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Peste 51.000 de euro: Primarul Remetea de la Tismana a recuperat de la executor casa părintească scoasă la licitație!

Lichidatorul judiciar „Consultant Insolvență SPRL” a scos, recent, la licitație publică casa părintească a primarului de Tismana, Petre Remetea. Casa și terenul aferent se vindeau prin licitație cu strigare cu o sumă ce pornea de la 51.200 de euro.
Proprietatea a fost scoasă la licitație în urma falimentului firmei primarului, SC ELIMASTRO SRL.
Ieri însă primarul a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a recuperat casa părintească de la Costeni, care fusese scoasă la mezat.
Postarea publică a primarului a stârnit însă discuții în rândul membrilor comunității care se tem că Remetea, urmare a celor întâmplate, va duce și primăria spre faliment. „Oare ce se va intampla cu persoanele care au domiciliul acolo, inclusiv domnul Primar. Da, înțelegem faptul ca el nu stă acolo, ci că locuința lui nu se află pe raza Orașului Tismana, însă „Casa Părintească” se află acolo. Oare cum poate fi văzută chestia asta din toate punctele de vedere? Omul aflat în „Slujba Cetățeanului” să își piardă Casa Părintească în urma falimentului? Ce se va intampla cu toate persoanele care au domiciliul (in buletin) la acea adresă peste noapte? Ce încredere putem avea intr-o persoană care își declară falimentul personal”, sunt doar câteva întrebări venite de la cititorii gorjexpress.ro.