CULTURĂ-MEDIA
Un cunoscut designer vine la Târgu Jiu
Vizualizări 683
Un cunoscut designer vine la Târgu Jiu să conferențieze la Conferința „Zbateri și Dezbateri” organizată miercuri, 1 noiembrie, în cadrul manifestărilor Târgu Jiu – Capitala Tineretului din România 2023. Dan Mihai Zarug are multiple nominalizări la premii precum designerul anului, cel mai bun designer, dar nu numai.
Zarug este celebru dinainte să fie celebru în emisiunea Asia Express. A fost primul de mai multe ori. Este autodidact și s-a îndrăgostit de această profesie în atelierul de croitorie al mamei sale. Pasionat și de bucătărie, adoră să gătească preparatele pe care le pregătea bunica în copilărie. Însă este cunoscut mai ales pentru onestitate și pentru autenticitate în spațiul public. Vine la Târgu Jiu pentru a sta de vorbă cu tinerii despre cum să îndrăznești, despre curaj, despre cum a ajuns cine este acum.
„Îmi dau seama că schimbarea mentalităților este un lucru al naibii de greu de făcut, dar cineva trebuie să fie primul care începe de undeva și poate că acum este momentul”. Este un lucru în care Dan Mihai Zarug crede.
Eveimentul are loc de la ora 18,00, la Centrul de Tineret Start.
CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 348
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 312
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.

You must be logged in to post a comment Login