SĂNĂTATE
Scrisoare de mulțumire adresată personalului Secției Oncologie din Spitalul Județean Târgu Jiu

O scrisoare de mulțumire a fost primită recent de personalul Secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume, iar datele statistice arată că milioane de persoane mor din cauza acestei afecțiuni în fiecare an. Și în județul Gorj, mii de persoane suferă de afecțiuni oncologice, iar consumul de tutun și alcool, o dietă nesănătoasă, lipsa activității fizice, sunt principalii factori de risc.
În Secția Oncologie Medicală a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, au fost internați de la începutul anului până în prezent peste 1.800 pacienți, iar de spitalizarea de zi au beneficiat peste 700 pacienți. Zilnic, de ședințele de chimioterapie și de monitorizarea oncologică beneficiază între 15 și 20 pacienți, iar o ședință de chimioterapie poate dura între 2 și 10 ore.
De asemenea, în Ambulatoriul Integrat al Spitalului există Cabinetul de Oncologie, acolo unde, anul acesta, au beneficiat de consult de specialitate, rețete gratuite și referate medicale peste 5.300 pacienți. Oncologia este specialitatea care, la nivelul unității medicale, tratează cei mai mulți pacienți. În ultimul an, a crescut numărul pacienților, din nefericire. În cursul anului 2022, de exemplu, de spitalizarea continua au beneficiat 1.600 pacienți, iar de cea de zi 822. În Ambulatoriul Integrat s-au prezentat 5.164 de pacienți în cursul anului 2022.
O frumoasă scrisoare deschisă
De curând, fiica unei paciente a transmis un frumos mesaj de mulțumire cadrelor medicale din Secția Oncologie Medicală:
„Aș dori să aduc în atenția întregii comunități un fapt cu adevărat deosebit – și vă spune acest lucru un om care cunoaște bine sistemul medical.
Cuvintele mele frumoase se îndreaptă către întregul personal al secției de oncologie a Spitalului Județean Târgu Jiu, aceste cuvinte fiind o copie fidelă a cuvintelor de mulțumire pe care mama mea le-ar fi spus dacă ar mai fi avut ocazia (și sunt convinsă că sunt și în asentimentul tuturor pacienților de pe secție).
Sunt cei mai frumoși oameni (atât la interior și la exterior) pe care i-am văzut vreodată îngrijind bolnavi – cu o dăruire parcă supraomenească, mereu cu zâmbetul pe buze și cu priviri îngăduitoare.
Tratându-i în mod egal pe toți pacienții lor – de la omul simplu la omul mai … complicat, alinându-le suferința, încurajându-i la fiecare vizită și prelungindu-le viața de-adevăratelea, făcând toate acestea chiar dacă erau chemați la ceas târziu din noapte.
Alese mulțumiri:
– doamnelor și domnilor doctori- care fac mai mult chiar decât le-ar putea cere jurământul lui Hipocrate, dând dovadă de un înalt profesionalism și o iubire de semeni cum rar întâlnești; care atunci când ești gata să cedezi, îți oferă o cafea, te privesc cu ochi senini și îți fac rost de un loc unde să îți întinzi trupul istovit de nopțile nedormite petrecute pe scaun;
– asistentelor – acele ființe cu mâini magice și cuvinte fermecate care alină deopotrivă pacientul și șterg lacrimile aparținătorilor;
– infirmierelor secției – cele care au grijă neîncetat de nevoile de bază ale fiecărui pacient în parte aducând mereu un surplus de voie buna, de cuvinte de încurajare sau o forță impresionantă în trupuri de cele mai multe ori firave;
– brancardierilor – care prin forța lor fizică și psihică poartă pe brațe pacienții neputincioși, oferindu-le un dram de decență și întotdeauna – dar întotdeauna – o încurajare;
– domnilor si doamnelor de la poartă care păzesc cu cerbicie intrarea în spital, fiind totuși înduplecați de fiecare dată de suferințele oricărui pacient.
Mă bucur că v-am cunoscut, oameni cu chip de înger!
Regret doar împrejurările dificile care ne-au permis să ne cunoaștem!
Pentru tot și toate, vă mulțumim!
Dnei dr Iuliana Orvas, dnei dr Cristina Stănculete, dlui dr Blendea, dnei dr Diaconescu, dnei dr Stochitoiu șamd; tuturor celorlalte doamne (dar si domnilor) cu mâini de aur: dna Narcisa, doamna Simona, dna Georgiana, dl Gică … și tuturor celor al căror nume nu îl știu sau nu l-am aflat încă.
Să fiți binecuvântați!”, a transmis doamna Elena Ciurariu.
SĂNĂTATE
O lună de reduceri la o cunoscută clinică medicală din Târgu Jiu

Luna decembrie vine cu reduceri la toate investigațiile RMN și RX din cadrul clinicii LIFE SCAN Târgu Jiu. Clinica oferă în perioada 01-31 decembrie investigații RMN de înaltă calitate, imagini precise, fără expunerea organismului pacientului la radiații, dar și investigații radiologice, interpretate de medici cu experiență vastă în domeniu, oferind o reducere de 15% în luna cadourilor.
„Pentru programări și relații suplimentare, apelați numerele de telefon:
0744 121 121,
0353 413 202
sau adresați-vă recepției din cadrul clinicii LIFE SCAN din Târgu Jiu, Str. G-ral Christian Tell, Nr. 9, vis-a-vis de Cofetăria Dacia.”, potrivit unui anunț.
SĂNĂTATE
Cum răspunde SJU Târgu Jiu la sesizarea Dr.Soare vizavi de lipsa examinărilor ecografice în urgență, începând de mâine

Doctorul chirurg Soare a avertizat, ieri, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu că lipsa examinărilor ecografice în urgență dar și a examinărilor radiologice, ce ar urma să fie făcute „la distanță”, vor afecta calitatea actului medical la SJU.
„Sunteți zdraveni la cap?!”
„Acum ceva timp, am auzit pe cineva spunând că SJU Târgu Jiu este la fel de periculos atât pentru pacienți cât și pentru doctori. Am fost extrem de indignat știind cât de mult se muncește în acest spital și mai ales în ce condiții dificile( care ni se tot spune ca sunt temporare). Ieri am înțeles cât de mult adevăr este în ceea ce am auzit atunci. Ieri am aflat ca începând de duminică, spitalul nu va mai asigura examinări echografice la pacienții prezentați în urgență, iar investigațiile radiologice vor fi efectuate la distanță …( adică fără medic radiolog de garda în spital). Asta este într-adevăr o situație periculoasă, atât pentru pacient cât și pentru medicul de garda( chirurg de exemplu)”, avertizează doctorul Claudiu Gabriel Soare.
Chirurgul readuce în atenție cazul cu gravida de la Tismana, pe fondul acestei situații ieșite din comun. „Oare cei care au luat această decizie realizează că se joacă cu viața pacienților. Asta în condițiile în care sunt medici radiologi care fac decât două gărzi pe lună, pentru a putea jongla între mai multe cabinete private. Puteți dormi liniștiți?- voi ăștia care prin deciziile proaste și total imorale și neprincipiale ați adus spitalul in această situație deplorabilă. Acum o lună în urmă ați sancționat un coleg pentru că nu a făcut o ecografie unei paciente cu eventrație în urgență iar acum ați anulat aceasta investigație în urgență din spital. Pai când ați fost corecți, atunci sau acum? Sunteți zdraveni la cap? Am fost astăzi să discut cu domniile lor: manager-concediu; director medical-concediu; jurist-concediu; purtător de cuvant-concediu. Cine rezolva problemele spitalului astăzi? Oare CJ știe situația asta, oare o acceptă? La acest moment spitalul este divizat in doua categorii de oameni: cei care sunt mutați în secții sau compartimente cu sporuri mari, cei care au voie să facă câte gărzi vor și când vor, cei care au venit in spital după ce au fost anunțați pe rețelele de socializare ca vor participa la concurs și îl vor câștiga, cei care pot sa stea in concedii fără plata și libere după bunul plac, etc dar și cei care nu au nici un drept decât obligații: să muncească și să tacă, să ducă spitalul în spate pentru a putea conducerea să ia decizii după bunul plac fără să fie răspunzători. Am ales încă o dată să nu tac pentru ca știu că de populația județului nu le pasă dar le pasă când oamenii află, și asta îi sperie(cât de cât)”, a completat medicul.
SJU Târgu Jiu: Medicii din UPU vor efectua ecografii abdominale!
Biroul de presă al SJU Târgu Jiu a răspuns celor postate de doctorul Soare astfel:
„Referitor la postarea din mediul online a domnului doctor Soare, menționăm că în cursul zilei 19.11.2023, când la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din Spitalul Tudor Vladimirescu va fi gardă de teleradiologie, medicii din Unitatea de Primiri Urgențe, cu competențe în ecografie, vor efectua ecografii abdominale pacienților care vor necesita această investigație. De asemenea, pacienții vor putea beneficia, dacă va fi nevoie, și de investigații CT, investigație imagistică superioară ecografiei. Pe această cale, asigurăm pacienții de calitatea serviciilor medicale oferite de medicii din Unitatea de Primiri Urgențe, cât și de specialiștii în Radiologie și imagistică medicală”.
SĂNĂTATE
Medicul Bogdan Niculescu, la specializare în Belgia

Medicul gorjean Bogdan Niculescu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, se află la specializare în Belgia. Acesta a fost inclus într-o echipă care face operații cu tehnici noi la Spitalul Oost-Limburg din Genk, Belgia. Medicul ortoped Bogdan Niculescu se specializează alături de experți în chirurgia șoldului. Sunt abordate tehnici noi pentru endoprotezarea de șold-abord anterior.