EVENIMENTE
UATAA Motru, afectată de coronavirus

Șase salariați de la Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă sunt în izolare la domiciliu, urmare a focarului de infecție depistat, săptămâna trecută, la Fabrica de Confecții din Motru. Cei șase au soțiile angajate la această fabrică unde s-au depistat aproape zece salariate cu coronavirus. În Motru sunt 13 persoane depistate pozitiv la test, 12 dintre pacienți trecând prin spitalul din oraș, mai puțin o femeie de 58 de ani, prima găsită cu boala, aceasta fiind internată la Spitalul Târgu-Cărbunești.
Peste 300 de localnici ai municipiului sunt în izolare la domiciliu, mulți fiind aparținători ai angajatelor de la fabrica de confecții din oraș.
EVENIMENTE
Ședință decisivă pentru soarta pensionărilor de la CEO

Miercuri, la Târgu Jiu, este programată o ședință a Comisiei de Negociere din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Se va discuta pe tema încadrării categoriilor de salariați în condiții speciale de muncă. Sindicatele din CEO propun ca un număr cât mai mare de angajați să fie încadrați în condiții speciale de muncă. Rămâne de văzut care va fi opinia administrației Complexului Energetic Oltenia. Condițiile speciale de muncă permit reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare, în baza Legii 197 din 2021.
EVENIMENTE
Bătaie între șoferi într-o benzinărie

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați luni de o femeie, cu privire la faptul că într-o stație PECO din comuna Alimpești a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că doi tineri de 27 și 25 de ani, ambii din comuna Baia de Fier, în urma unui conflict spontan generat de consulul de alcool, s-ar fi agresat fizic cu alți doi bărbați, iar după conflict ar fi părăsit locația. Din cercetări, polițiștii au stabilit că tânărul de 27 de ani, ar fi acroșat un autoturism parcat în stația PECO, după care s-a deplasat conducând autoturismul pană la Spitalul Orașului Novaci, unde a fost identificat de polițiști. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice. În urma cercetărilor, polițiștii au reținut un bărbat de 36 de ani, din comuna Alunu, județul Vâlcea, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unuității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților.
EVENIMENTE
Unele școli au reluat cursurile

Unele unități de învățământ din Gorj au reluat orele. Elevii au fost chemați de marți la școală pentru a face ore și pentru a fi definitivate mediile. Săptămâna viitoare ar trebui să se încheie oficial anul școlar și să înceapă vacanța. În timp ce unii dascăli au chemat elevii la școală, alții sunt în continuare în grevă.