CULTURĂ-MEDIA
Teatrul din Târgu Jiu, închis de Ziua Mondială a Teatrului

27 martie este Ziua Mondială a Teatrului, ziua în care se recunoaște forța de comunicare pe care o are teatrul, dincolo de toate frontierele culturale sau politice. Majoritatea teatrelor din România organizează diferite evenimente pentru a celebra această zi, doar pe la Târgu Jiu cam bate vântul.
„Din păcate, la noi Teatrul este închis, până spre finalul anului, scandalurile se țin lanț de această instituție de cultură și colac peste pupăză majoritatea celor din primărie se feresc să explice unde sunt banii primiți de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” de la Ministerul Dezvoltării. Eu unul bănuiesc că au ceva de ascuns, atât timp cât nu spun clar unde sunt acești bani și ce s-a făcut cu ei.
Dacă prin alte orașe Teatrul este respectat, pe la noi prin Târg cei care conduc acum administrația publică locală și-au cam bătut joc de el. Păcat…”, conform lui Luis Popa, consilier local în Târgu Jiu.
CULTURĂ-MEDIA
Doina Lemny, Doctor Honoris Causa al UCB

Specializată în Brâncuşi, autoare a mai multor publicaţii şi volume consacrate marelui artist român dar și conservatoare onorifică la Centrul Georges Pompidou, Doina Lemny a primit astăzi distincția de Doctor Honoris Causa al Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.
De altfel, instituția a organizat o ceremonie de acordare a celei mai înalte distincții a universității, doctorului in istoria artei, Doina Lemny la care au participat oameni de cultură, universitari și profesori din Gorj.
CULTURĂ-MEDIA
Cafea cu foiță de aur, la un restaurant din Târgu Jiu

Restaurantul Infinitul din Târgu Jiu le servește clienților pretențioși cafea cu foiță de aur. Cafeaua cu foiță de aur este, de altfel, o băutură elegantă și foarte delicioasă, transmit reprezentanții locației deschise de puțin timp în centrul municipiului.
„Acest preparat este o combinație între cafea de calitate superioară și o foiță de aur comestibilă, care oferă o notă de lux și rafinament. O astfel de cafea poate fi savurată cu plăcere la Infinity by Rylke”, explică cei care patronează acest brand.
CULTURĂ-MEDIA
Biserica Runcu: Slujbă de pomenire a regretatei Maria Apostol

Slujbă de Pomenire astăzi, a regretatei Maria Apostol, la Biserica din Runcu. La eveniment au participat, alaturi de familie, membrii ai comunității și un sobor de preoți.
„Dumnezeu s-o odihnească în pace, la 30 de ani de la trecerea sa in eternitate”, sunt vorbele celor care azi i-au adus ,,privighetoarei Gorjului” un pios omagiu.
Asta atât la mormântul regretatei artiste cât și la biserică. Maria Apostol a decedat cu trei decenii în urmă la vârsta de doar 39 de ani, suferind de cancer, boala care i s-a manifestat la plămâni.