ACTUALITATE
Șină de tren fisurată între stațiile CFR Valea Sadului și Meri
Vizualizări 1.151
Traficul feroviar a fost întrerupt în această dimineață între staţiile Valea Sadului şi Meri, din cauza unei şine fisurate.
„Din cauza unei şine fisurate pe o porţiune de 5 cm, circulaţia feroviară este întreruptă pe secţia de cale ferată 202, la kilometrul 91+500 metri, între staţiile Valea Sadului şi Meri, judeţul Gorj”, a anunțat, astăzi, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Traficul a fost reluat în 60 de minute, după înlocuirea şinei afectate.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 619
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 777
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login