Connect with us

ACTUALITATE

Se dă drumul la căldură în Motru! O cere primarul Morega

Postat acum

on

Vizualizări 759

Temperaturile extrem de scăzute din timpul nopții impun asigurarea agentului termic în locuințele motrenilor și în instituțiile publice din municipiu. O spune răspicat chiar noul primar al localității.

„În această săptămână, SC UATAA va demara toate procedurile necesare distribuirii agentului termic (căldura) către populație și instituțiile de învățământ. Acest lucru va fi făcut obligatoriu datorită legii care impune distribuirea căldurii când temperaturile scad și, deja, acest lucru s-a întâmplat. Da, cunosc că apa caldă este călâie și nu are parametrii normali. Da, trebuie dat drumul la căldură, temperaturile fiind scăzute de la o zi la alta tot mai mult, acest lucru resimțindu-se în apartamentul fiecăruia, dar și în sălile de clasă. Da, am grăbit remedierea defecțiunilor (revizie) tocmai pentru a porni centrala și distribui agentul termic conform legii.
Pentru toate acestea, conducerea UATAA va trebui să ia toate măsurile necesare, iar în această săptămână motrenii să beneficieze de căldură și apă caldă în parametri normali.
Eu, personal, dar și datorită funcției pe care mi-ați încredințat-o, îi sustin cu tot ceea ce trebuie pentru a realiza cât mai repede punerea în funcțiune a centralei. Nu ascund nici faptul că, în caz contrar, nu voi ezita să îi sancționez maxim pe cei vinovați de nepunerea în funcțiune a centralei în vederea distribuirii agentului termic și a apei calde. Unde-i lege, nu-i tocmeală. Ea trebuie respectată întocmai!”, a transmis primarul de Motru, Cosmin Morega.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă

Postat acum

on

De către

Vizualizări 736

Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.

Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.

Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.

Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală

Postat acum

on

De către

Vizualizări 972

Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..

Screenshot

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress