Numirea la conducerea Inspectoratului Școlar Gorj a liberalei Maria Cochină și a celor doi adjuncți, unul de la PNL-prof.Rușeț, și al doilea de la PMP-prof.Cornescu de la Turceni impune, în perioada imediat următoare, schimbarea în totalitate a echipei de la IȘJ. Teoretic, doar inspectorul pe Religie, Neofit Călin Stănciulescu, preot, ar putea rămâne în funcție și asta urmare a faptului că schimbarea impune un aviz al Mitropoliei Olteniei, care este mai dificil de obținut pentru că Biserica ar trebui să aprobe că dascălul ar fi făcut politică, lucru interzis.
18 din cei 19 inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Gorj riscă destituirea în următoarele nouă zile, asta deoarece până pe 1 februarie cel târziu instituția trebuie să se prezinte sub noua formulă de conducere liberală.
Domeniul Curiculum și Inspecție Școlară, potrivit organigramei IȘJ Gorj, este compus din 13 compartimente. La Educație timpurie este inspector Andra Janina Gruescu, care se vehiculează că va dispărea și ea din post doar pentru că a făcut echipă cu PSD. La Învățământ primar este inspector Ion Popescu, cunoscut pentru o apropiere de PSD, doar pe vremea fostului general Liviu Andrei el dispărând din instituție. Nu e greu de crezut că Ion Popescu va fi destituit de liberali.
La Limba și literatura română inspector este Georgeta Popescu care este cunoscută pentru buna sa relație cu fostul general Ion Ișfan, acesta promovând-o purtător de cuvânt, dar și pentru păstrarea ei în echipă de către urmașa acestuia, pesedista Marcela Mrejeru. Este greu de crezut că Popescu va fi menținută alături de Cochină.
La Limbi moderne inspector este Marieta Pavel, la Matematică-Simona Stoicoiu, iar la Fizică-Chimie-Biologie este Damo Daniela. Cu siguranță Damo, ultima venită în IȘJ va reveni la catedră, deoarece este membră PSD Gorj și a organizației de femei social-democrate. În ce le privește pe colegele ei, dacă acestea nu fraternizează cu PNL ori dacă au un profesor liberal care le râvnește postul vor fi nevoite să-și facă bagajele.
Inspectorul de Istorie, Geografie, Socio-umane, Dănuț Lupulescu, pesedist de la Bumbești-Jiu, adus și el în inspectorat de Mrejeru, va fi destituit de liberali fără drept de apel.
Muzica se cântă numai pe portativ PNL
Gabriel Victor Popescu inspectorul pe Arte, lăutar în timpul liber, ar putea rămâne în post dacă liberalilor ,,le place” ritmurile cântate de profesor la Formația Prefix unde activează respectivul și soția Camelia, profesoară și ea.
Profu’ de Religie, Neofit Stănciulescu, chiar ar putea rămâne cu liberalii pentru că destituirea sa este mai dificilă, cunoscut fiind că Biserica nu face politică.
Ion Andrei, inspectorul de Educație Fizică și Sport va fi mai mult ca sigur destituit, deoarece a fost promovat în funcție de Mrejeru, chiar dacă respectivul a mai făcut politică, și nu la PSD.
Melania Maria Popescu, inspector de discipline tehnice și Ramona Neguți pe învățământ special, ar putea rămâne pe funcție doar dacă își depun în prealabil un CV la PNL.
În aceiași situație se află și inspectorul pe Minorități, Cristinel Gîrdu, inspectorul pe proiecte educaționale Maria Vasilica Udriștoiu, cel de pe Educație Permanentă-adică Grigore Alexandrescu și inspectoarea pe Activități extrașcolare-Alina Nicoleta Dănăricu, conform Organigramei IȘJ Gorj.
La PNL Gorj s-au depus însă, din timp, CV-uri pentru funcțiile de inspectori școlari, dar, rămâne ca PNL și PMP să-și împartă ,,portofoliile” și să se înțeleagă pe cine vor promova sub conducerea lui Cochină.