ULTIMA ORĂ
Primarul Vlăduleanu nu vrea protejat!

COMUNITATE
Aproape o sută de târgujieni, plătiți să scape de rable

98 de târgujieni vor beneficia de prima de casare de 3.000 de lei pentru mașinile vechi, după ce s-au înscris în Programul Rabla Local, derulat de primărie în colaborare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Cei mai mulți bani sunt de la instituția centrală, municipalitatea contribuind cu 600 de lei.
Programul a inclus, inițial o sută de beneficiari din Târgu Jiu, însă doi dintre aceștia au ieșit din schema de subvenționare, pentru că, între timp, și-au casat mașinile vechi.
Peste 30.000 de autoturisme vechi și poluante urmează să fie eliminate din circulație prin intermediul programului „Rabla Local”, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu.
COMUNITATE
Agnes, secretara șefă a Facultății de Științe Medicale și Comportamentale a UCB, a decedat!

Agnes Iacob, în vârstă de 56 de ani, a plecat printre îngeri, anunță, cu mari regrete, decanul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale, decesul secretarului șef al instituției.
Este vorba despre persoana care a ocupat acest post important în cadrul UCB Târgu Jiu, de peste 20 de ani! De altfel, la jumătatea lunii trecute, conducerea UCB făcea apel către studenți să doneze sânge pentru Agnes Iacob, care se află internată la Terapie Intensivă, în cadrul SJU Târgu Jiu. Agnes Iacob a pierdut însă acum lupta pentru viață.
CULTURĂ-MEDIA
Seară incendiară pe 8 decembrie: Faydee, live, la clubul Pogany din Târgu Jiu

Descoperă magia muzicii live alături de Faydee, pe 8 decembrie, în clubul Pogany din Târgu Jiu! Asta anunță organizatorii, care vin în fața publicului cu un eveniment senzațional „ce te va transporta în lumea ritmurilor captivante și a vocii inconfundabile. Faydee, artistul cu hituri mondiale, va crea o experiență muzicală de neuitat”.
„Fii parte dintr-o seară plină de energie și emotie la evenimentul nostru special. Cu hituri precum „Habibi,” „Can’t Let Go,” și multe altele, Faydee va transforma locația într-un sanctuar al distracției și al dansului. Întâlnește-ți prietenii sau creează amintiri unice alături de cei dragi. Biletele sunt limitate, așa că asigură-ți locul la acest spectacol extraordinar. Așteptăm cu nerăbdare să te avem alături pentru a sărbători muzica și bucuria într-un mod memorabil. Cumpără-ți acum biletul și pregătește-te pentru o seară de neuitat cu Faydee în magia Pogany”, transmite clubul. Biletele costă 50 de lei pentru fete și 60 de lei pentru băieți.