PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Primarul din Bălănești încearcă să recupereze terenurile localnicilor

Autoritățile din comuna Bălănești trag un semnal de alarmă, în legătură cu situația a numeroși localnici, care nu și-au obținut terenurile moștenite, deși plătesc pentru ele. Oamenii achită impozite pentru suprafețele ce nu le-au fost retrocedate și pe care le deține Stațiunea de Cercetare Pomicolă. Primarul comunei, Ovidiu Pungan, cere implicarea prefectului de Gorj, pentru rezolvarea acestei probleme, care trenează de peste zece ani. „Sunt peste 140 de hectare, pe care Stațiunea de Cercetare Pomicolă trebuie să le cedeze proprietarilor de drept. Sunt cetățeni din comuna Bălănești, care au terenuri acolo, plătesc impozite la primărie pentru ele, dar nu sunt puși în posesie”, spune primarul Pungan.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Altex a ridicat stâlpii noii investiții din Motru

Altex lucrează la noul magazin, ce se va deschide la Motru, încă de la jumătatea lunii trecute. Astăzi s-au ridicat stâlpii noii investiții, o hală de peste 2000 de mp. La noul Altex vor fi realizate și 50 de locuri de parcare. Investiția de câteva milioane de euro va fi completată cu patru stații de încărcare electrice.
O dată cu această investiție se vor realiza, în Motru, minimum 20 de noi locuri de muncă dar și un venit substanțial la bugetul local.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
13,2 milioane de lei pentru canalizarea din Bălănești

Localitatea Bălănești este beneficiara unui amplu proiect de canalizare, în valoare de peste 13 milioane de lei, prin Programul ”Anghel Saligny”. Valoarea acestuia este de 13.245.076 de lei.
„Îl felicit pe domnul primar Ovidiu Pungan pentru realizări și îi doresc mult succes în atingerea obiectivelor pe care și le-a propus”, a transmis liderul PSD, Mihai Weber, prezent la semnarea contractului de finanțare.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Trei proiecte pe PNRR pentru Primăria Târgu Jiu

Două zeci de milioane de lei. Această este valoarea totală a proiectelor accesate de primăria municipiului Târgu Jiu cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Primul proiect care va fi implementat este „Sistem integrat de monitorizare şi control parcări publice”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 10 – Fondul Local. Obiectivele proiectului sunt achiziţionarea de sisteme ITS (Intelligent Transport Systems/sisteme de transport inteligente) şi TIC (Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor) ce contribuie la îmbunătăţirea mobilităţii locale, respectiv a managementului urban/local şi achiziţionarea de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice. Valoarea totală a proiectului, inclusiv finanţarea este 11.042.354,51 lei. Data de începere a proiectului este 14 februarie 2023, iar cea a finalizării – 14 februarie 2025.
Al doilea proiect este cel legat de „Înfiinţarea unui centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Târgu Jiu” cu o valoare de 4.558.787,66 de lei. Data începerii este 14 februarie 2023 şi cea a finalizării proiectului – 14 iulie 2024.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea proiect, acesta vizează instalarea şi dotarea a 49 de insule ecologice digitalizate (ansamblu de containere) Tip 1 – Insulă supraterană încasetată cu 5 containere (5 fracţii) de câte 1,1 metri cubi pentru următoarele fluxuri de deşeuri colectate separat: biodegradabil; rezidual; sticlă, plastic şi metal, hârtie şi carton. Valoarea totală a proiectului, inclusiv finanţarea este de 4.207.310, 45 lei, data de finalizare a proiectului fiind 28 ianuarie 2024.