Connect with us

POLITICĂ

Primarul de Bustuchin îl face PROST pe un consilier PNL! Asta, într-un comunicat oficial

Postat acum

on

Ion Ciocea, primarul de Bustuchin, a ales să se războiască cu un consilier de la PNL și cu alți doi localnici care îl comentează pe rețelele de socializare, prin intermediul unui comunicat pe care l-a afișat, astăzi, pe pagina oficială de Facebook a primăriei pe care o conduce. Edilul își permite astfel să-l facă prost pe un ales al comunei, oferindu-i drept exemplu următorul citat: ,,Ca să înțelegi că ești prost, trebuie să-ți meargă totuși mintea”.

Gestului primarului este condamnabil, mai ales că folosește pagina primăriei să transmită mesaje de acest fel, denigrând cetățeni cunoscuți ai comunei, unul fiind chiar cadru didactic, edilul jignidu-l pe respectivul chiar de Ziua Învățătorului.

Primarul nu se oprește aici, spune că alesul Liviu Pătrulescu este prezent, „doar cu fuzicul” la ședințele de CL, dând de înțeles că acesta este întotdeauna împotriva proiectelor edilului, asta și pentru că acesta nu ar fi așa de bine pregătit, ci ar fi chiar prost. De altfel, Ciocea i-a oferit alesului documentul prin care acesta îl poate da oricând în judecată, cerându-i repararea financiară a imaginii publice.

Cu siguranță va veni și o replică a liberalului care a mai dezvăluit o serie de nereguli și nedreptăți din administrația Ciocea, asta cu ceva timp în urmă.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITICĂ

Deputat de Gorj, protest împotriva violenței asupra femeilor

Postat acum

on

De către

Deputatul de Gorj, Claudiu Manta, a îmbrăcat, azi, un tricou cu mesaj împotriva violenței asupra femeilor. Parlamentarul PSD a mers în plenul Parlamentului cu un tricou negru, pe care scria ”Stop violenței împotriva femeilor” și care afișa numărul de telefon, la care victimele violenței domestice pot să sune. ”Statisticile arată că, la fiecare 12 minute, o persoană este victima violenței, iar cele mai multe dintre victime, 66%, sunt femei. Alături de colegii mei din PSD, am tras un semnal de alarmă, legat de această situație, în plenul Parlamentului. Combaterea violenței, că este fizică, de limbaj sau de orice altă natură, este o obligație a autorităților din fiecare stat civilizat. PSD rămâne un susținător al protejării victimelor și persoanelor vulnerabile. Avem obligație, legală și morală, să ajutăm aceste persoane și să le învățăm să-și ceară drepturile”, a transmis deputatul Claudiu Manta.

Continuă să citeşti

POLITICĂ

Alin Văcaru, reales secretar general al Pro România, la Congresul partidului! Ponta, președinte

Postat acum

on

De către

Congresul Pro România a fost organizat astăzi, în București.

O delegație formată din 15 persoane a reprezentant Pro România Gorj la acest eveniment politic în cadrul căruia s-a ales noua conducere a partidului.

La Congres a fost prezent și europarlamentarul Corina Crețu.

Victor Ponta a fost reales președinte al Pro România dar și Alin Văcaru, secretar general al partidului. Noul Biroul Executiv al Pro România este format din 17 membri.

La nivelul Gorjului, Pro România are 80 de aleși locali.

Continuă să citeşti

POLITICĂ

AUR și-a anunțat candidatul pentru Primăria Târgu Jiu: Marian Ciofîcă, managerul regional Lidl România!

Postat acum

on

De către

O dată cu lansarea și la Târgu Jiu a candidaților AUR pentru alegerile europarlamentare, eveniment care a fost organizat ieri, cu începere de la ora 17.30, a avut loc și alegerea președintelui ANȚ(Alianța Național Țărănistă) Gorj, în persoana tânărului Marian Ciofîcă, manager regional al Lidl România.

Tot în acest cadru, la eveniment participând 700 de persoane, a fost anunțat și candidatul AUR la Primăria Târgu Jiu, în persoana organizatorului acestei întâlniri, Maria Ciofîcă.

Printre candidații anunțați, ieri, la Târgu Jiu s-a aflat și europarlamentarul Cristian Terheș, care conduce, de altfel, lista de candidați AUR, dar și alți șase candidați, prezentați membrilor și simpatizanților AUR din sală.

La Târgu Jiu a fost prezent cu ocazia Conferinței Județene de Alegeri a ANȚ și președintele Radu Ghidău. ANȚ a reușit să adune sub această siglă o serie de partide politice care vor susține Alianța AUR, condusă de către George Simion.

Din păcate, deși a fost anunțată și prezența la eveniment a lui George Simion, președintele Alianței AUR, liderul de partid a ajuns în municipiu la finalul acestuia și nu a mai fost prezent în sală.

Marian Ciofîcă are 34 de ani, locuiește în Târgu Jiu din 2011, este căsătorit, are o fetiță și conduce Lidl România ca manager regional pe zona Sud Vest. A absolvit Universitatea Pitești, specializarea Informatică dar și Administrație Publică la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. A terminat master în Managementul Afacerilor. Lucrează în retail de peste 14 ani. 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!