EDUCAȚIE
Primăria Rovinari premiază performanța și încurajează competiția!

Elevii silitori din Rovinari urmează să primească burse duble ca valoare pentru rezultatele bune înregistrate la școală sau pentru premiile obținute la olimpiadele naționale. Nu au fost uitați nici elevii cu probleme sociale, astfel că, și cei care provin din familii care se confruntă cu probleme financiare vor primi burse mărite.
În acest sens, în prima ședință de Consiliu Local din acest an, edilul Robert Filip anunță că va veni cu propunerea de a modifica HCL oraș Rovinari, nr. 328/18.12.2018, în sensul dublării cuantumului și stabilirii numărului burselor destinate elevilor din învățământul preuniversitar din orașul Rovinari, pentru anul școlar 2019-2020. Astfel, elevii care vor obține locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și ale concursurilor școlare organizate de MEN vor primi o Bursă de performanță în valoare de 1000 de lei. Elevii care vor obține însă media generală 10 vor primi bursă de merit în valoare de 500 de lei pe semestru, elevii cu media generală cuprinsă între 9,50 – 9,99 vor primi 300 de lei pe semestru, iar cei cu mediile cuprinse între 8,50 și 9,49 vor primi o bursă de merit în valoare de 260 de lei pe semestru. De asemenea, elevii care vor obține media generală peste 7,00 vor primi o bursă de studiu în valoare de 40 de lei pe lună, iar cei cu probleme sociale o bursă de ajutor social în valoare de 100 de lei pe lună.
,,Între timp, reprezentanții Școlilor Gimnaziale Nr.1 și Nr.3 ne-au transmis adrese prin care ne-au solicitat să le comunicăm cuantumul burselor pentru anul școlar 2019-2020. Totodată ne-a fost înaintată și o situație cu elevii care ar urma să beneficieze de aceste burse”, subliniază primarul de Rovinari.
Potrivit datelor care au fost transmise primăriei, situația stă în felul următor: Școala Gimnazială Nr.1: 1 bursă de performanță, Locul III Concurs Național Geografie; 6 burse de merit (media 10); 37 burse de merit (media 9,50 – 9,99); 2 burse ajutor social. La Școala Gimnazială nr.3 este o bursă de merit (media 10); 6 burse de merit (media 9,50 – 9,99); 20 de burse de merit (media 8,50-9,49); 7 burse de studiu (media generală peste 7) și 18 burse de ajutor social.
,,Pe această cale țin să îi felicit pe elevi și pe profesorii lor, le urez mult succes în continuare și îi asigur de tot sprijinul meu”, a conchis edilul Robert Dorin Filip.
EDUCAȚIE
Șiacu: 1 Iunie, festivitate cu 300 de copii! Primarii din Bolboși, Negomir, Drăgotești, Slivilești, alături de părintele Negomireanu

Copiii din zona Jilțurilor au fost reuniți astăzi, de 1 Iunie, la Șiacu, la un eveniment cultural deosebit, organizat de părintele paroh Daniel Negomireanu.
Au oferit sprijin și primarii comunelor Bolboși, Negomir, Drăgotești și Slivilești care au venit la manifestări însoțiți de elevi de la școlile din localitățile pe care ei le conduc.
Primarul de Bolboși, Viorel Rotaru, a declarat că momentele care s-au desfășurat la Șiacu astăzi au fost memorabile, copiii participanți fiind deosebiți ca și organizarea pregătită de părintele Negomireanu.
EDUCAȚIE
Video: Profesorii de la școlile din Motru au protestat în stradă!

250 de profesori din Motru au ieșit in stradă, astăzi, între orele 11.00-12.00.
Dascălii au organizat un marș de protest, trecând prin fața tuturor instituțiilor de învățământ din municipiu.
Profesorii au purtat pancarte și au încercat să atragă atenția vizavi de problemele din Educație.
Mitingul a avut loc, la o zi după cel de la București, și la două zile după marele protest de la Târgu Jiu cu 1700 de participanți.
EDUCAȚIE
Fiul unui director din Gorj a obținut media 10 la Bacalaureatul olimpicilor!

Fiul unui șef din județul Gorj a obținut media 10 la Bacalaureatul olimpicilor. Este vorba de Mihai Bratu, multiplu medaliat la concursuri internaționale și elev în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, din Târgu Jiu, unde este șef de promoție. Mihai Bratu este fiul lui Alexandru Bratu, șeful Școlii Populare de Artă Gorj.
„Media 10 la Bacalaureatul olimpicilor, 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶-𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗕𝗿𝗮𝘁𝘂! Pentru noi vei rămâne elevul de 10: olimpic medaliat la competiții internaționale de Lingvistică și Geografie, cel mai bun olimpic al României din toate timpurile la disciplina Lingvistică, șef de promoție cu 10 pe linie, dedicat cu adevărat școlii tale, iubit și admirat în egală măsură de colegi și de profesori, cetățean de onoare al Municipiului Târgu Jiu, elevul nostru de aur!”, conform unei postări a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
Dana
28 ianuarie 2020 at 00:18
Felicitåri domnule primar, succes pe mai departe.