Connect with us

EVENIMENTE

Polițistul motrean, pentru care s-a donat sânge, a decedat!

Postat acum

on

Vizualizări 429

Alin Roșieanu, tânărul polițist din Constanța, de loc din Motru, rănit într-un accident, a murit la spital. Alin avea 21 de ani și în numele lui s-au făcut numeroase apeluri pentru donare de sânge. Polițiști din IPJ Gorj au dat, de altfel, dovadă de solidaritate și au donat pentru colegul lor.

Originar din Motru, Alin Roșieanu avea 21 de ani și era pasager în mașina care a intrat într-un copac, în urmă cu două săptămâni, la Cernavodă. Atât el, cât și șoferul, polițist și el la Transporturi, erau în timpul liber când s-a produs accidentul.
”Alin ne-a demonstrat tuturor ce înseamnă să lupți cu toate puterile. Ne-a demonstrat că atunci când nu se mai poate, se mai poate puțin. Dar atunci când sistemul medical e împotriva ta și nu luptă alături de tine, alegi să nu mai rămâi. În această dimineață inima lui a încetat să mai bată. Știm că Alin este și va fi mereu în sufletele noastre. El este îngerul nostru acum. Mulțumim tuturor celor care l-ați ajutat în drumul său, vă suntem recunoscători! Mulțumim, Alin, că ai fost alături de noi și ca ai luptat să rămâi. Ai fost prea bun, te iubim mereu”, este mesajul postat de prietenii lui Alin, pe o pagină de Facebook dedicată celor care au încercat să-l ajute pe tânărul polițist. La trei zile de la accident, sindicaliștii de la Europol au lansat un apel pentru donarea de sânge, Alin fiind în acel moment internat în stare critică la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța.

”Salvează-l pe Alin! Donează urgent sânge! Alin Roșieanu este colegul nostru de numai 21 ani din cadrul SRPT Constanța, care în urmă cu două zile a suferit un teribil accident de mașină, acesta fiind momentan internat în stare critică la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța. Viața lui stă acum în mâinile noastre, acesta având nevoie de sânge ca urmare a pierderii unei mari cantități în urma accidentului. Rugăm pe toți cei care pot face a faptă bună, să meargă să doneze sânge, indiferent de grupa sanguină, la orice centru de transfuzie din țară, menționând că donați sânge pentru Roșieanu Alin – Spitalul Județean Constanța”, era mesajul Sindicatului Europol prin care anunța că Alin Roșieanu are nevoie de ajutor pentru a supraviețui.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

EVENIMENTE

Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar

Postat acum

on

De către

Vizualizări 573

Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.

Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali

Postat acum

on

De către

Vizualizări 447

Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress