Un bărbat de 65 de ani, din Mehedinți, a fost prins făcând taximetrie ilegală în Gorj. Conducătorul auto transporta persoane, deși nu avea autorizație în acest sens. Bărbatul din comuna Floreşti a fost oprit de un echipaj rutier, în municipiul Motru. Polițiștii au observat că în autoturism sunt persoane, pe care conducătorul auto le transporta, contra-cost, însă fără a deține documente legale, pentru a putea desfășura activitatea de taximetrie. Șoferul a fost tras pe dreapta, pentru următoarea jumătate de an. „Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat în trafic un bărbat de 65 de ani, din comuna Floreşti, județul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Motru, desfăşurând activităţi de transport persoane contra cost fără a fi autorizat în acest sens. În cauză s-a procedat la sancţionarea contravenţională a bărbatului, cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj. Oamenii legii i-au ridicat certificatul şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare de la autoturismul cu care efectua taximetrie ilegală.

Foarte bine, articole bune