ULTIMA ORĂ
DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTI PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR
Vizualizări 566
La data de 17 iunie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești, cu ocazia unor verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor, au identificat un bărbat, de 50 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale de vânătoare, deţinător al unei armei letale de vânătoare.Cu ocazia controlului efectuat, la locuința bărbatului au fost identificate 10 cartușe confecționate artizanal, toate având capsa nepercutată, și mai multe elemente de muniție ce erau folosite la fabricarea cartușelor.În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, respectiv deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept.De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, arma de vânătoare, muniția și elementele de muniție, precizează Ipj Gorj.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 518
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 613
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login