Breaking News
Home / EVENIMENTE / Patron și client, reținuți după un scandal

Patron și client, reținuți după un scandal

Un patron de local a fost reținut de polițiști, împreună cu un client. Oamenii legii au fost sesizați de patronul localului, acuzând că un client de 26 de ani i-a distrus mai multe bunuri din local. La sosirea oamenilor legii, scandalagiul a făcut și el plângere împotriva patronului, care încercase să-și facă dreptate și îl lovise cu o sticlă în cap. Ambii au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. „Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 26 de ani, din comuna Mătăsari, ar fi fost lovit de apelant, cu o sticlă în zona capului, în timp ce se aflau în incinta localului administrat de cel din urmă. Pe parcursul desfășurării cercetărilor administratorul localului public a depus plângere și cu privire la faptul că tânărul, de 26 de ani, ar fi distrus un esspresor de cafea, care se afla pe tejgheaua barului şi mânerele de acţionare ale unui dozator de bere, bunuri estimate, de către proprietar, la o valoare de 2.000 euro”, arată biroul de presă al IPJ Gorj. Urmează ca reținuții să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *