Connect with us

CULTURĂ-MEDIA

Operele lui Brâncuși, aduse în premieră în România, dar nu la Târgu Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 2.090

Vizitatorii din țara noastră și din străinătate interesați să vadă cea mai mare expoziție din România semnată de Constantin Brâncuși își pot achiziționa bilete. Acestea au fost puse în vânzare online. De asemenea, tichetele vor putea fi cumpărate și de la Muzeul Național de Artă din Timișoara. În perioada 30 septembrie 2023–28 ianuarie 2024, Muzeul Național de Artă din Timișoara va găzdui expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Expoziția este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind susținută de sponsori privați. Acesta este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale acestei toamne în Europa Centrală și de Est și punct culminant al programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Vizitatorii vor putea admira sculpturi emblematice din perioada de maturitate a artistului, de la mari muzee ale lumii, precum Centrul Pompidou sau Tate Gallery, dar și din tinerețea acestuia, din colecții muzeale și private din România.

Pot fi achiziționate următoarele tipuri de bilete:

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” – 88 de lei;

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” și toate celelalte expoziții ale Muzeului Național de Artă – 100 de lei;

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru studenți (cu carnet de student) – 22 de lei;

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru pensionari (cu talon de pensie) – 55 de lei;

Accesul la expoziție va fi gratuit pentru jurnaliști, presă scrisă și media (cu acreditare prealabilă), preșcolari și elevi, precum și profesorii sau învățătorii însoțitori (1 însoțitor la 10 preșcolari/elevi), angajați ai muzeelor publice din România, membri ai asociației ghizilor acreditați din Timișoara, membri ai AICA, ICOM, ICOMOS, UAPR, persoane cu dizabilități și însoțitorii lor.

Toate veniturile rezultate din vânzarea de bilete vor merge către Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru susținerea infrastructurii și proiectelor acestuia.

Expoziția va fi deschisă după următorul program:

30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024

miercuri – duminică: 10:00 – 20:00

luni și marți, precum și în zilele de 24–26 și 31 decembrie 2023 și 1–2 ianuarie 2024: închis. Sursa: tion.ro.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

CULTURĂ-MEDIA

Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 349

Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.

Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.

Continuă să citeşti

CULTURĂ-MEDIA

“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB

Postat acum

on

De către

Vizualizări 314

Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi  prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.

În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.

După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress