ULTIMA ORĂ
Nu i-a lăsat pe polițiști să-l testeze pentru alcool
Vizualizări 461
Un șofer care a lovit două autoturisme este cercetat penal, după ce a refuzat să i se efectueze testul pentru stabilirea alcoolemiei. „În data de 6 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secţei 3 Poliţiei Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Glogova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 B Glogova, ar fi acroșat două autoturisme parcate, rezultand pagube materiale. Tânărul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea de mostre biologice”, a comunicat IPJGorj.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal s,ub aspectul săvârșirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 588
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 724
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login