ACTUALITATE
Localnicii din Ionești strâng semnături on-line pentru aducerea acasă a asistentei care a vaccinat la chiuvetă
Vizualizări 1.742
O persoană din comună Ionești a inițiat pe Facebook o campanie de strângere de semnături on line pentru aducerea acasă a asistenței Florentina Uță, reținută la finalul anului trecut, pentru că a realizat vaccinare la chiuvetă, contra cost.
Deja mai mulți localnici au semnat pentru asistentă, pe motiv că aceasta ar fi sprijinit comunitatea. Demersul nu schimba însă cu nimic faptul că asistenta are un dosar penal greu în cercetare și este obligată să respecte măsurile preventive.
Asistenta medicală din comuna Ioneşti a strâns însă o avere de la oamenii care nu voiau să se vaccineze, dar aveau nevoie de certificate. Salariată, în vârstă de 52 de ani, primea bani de la oameni pentru a se preface că îi vaccinează împotriva COVID-19.
Asistenta de la cabinetul medicului de familie din Ioneşti primea între 500 şi 1.500 de lei de la fiecare om care avea nevoie de un certificat de vaccinare, însă nu dorea să se vaccineze efectiv. Poliţiştii şi procurorii au făcut, în noiembrie, o percheziţie la cabinetul medical, dar şi acasă la asistentă. În casa femeii, anchetatorii au găsit o avere: 130.000 de lei.
„Din materialul probatoriu administrat până în prezent a rezultat că suspecta, în calitate de asistentă medicală în cadrul Cabinetului medical de familie din comuna… judeţul Gorj, având ca atribuţii de serviciu administrarea la cerere a dozelor de vaccin anti COVID-19, introducerea în sistemul informatizat a datelor persoanelor vaccinate şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare (activităţi reglementate de Ordinul nr. 645/501/2021 al Ministrului Sănătăţii), a pretins şi primit cu titlu de mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani, între 500 şi 1500 de lei de persoană, de la mai multe persoane, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, a nu administra dozele de vaccin, introducând în sistemul informatizat date informatice necorespunzătoare adevărului, privind vaccinarea mai multor persoane, în scopul de a produce consecinţe juridice, eliberând în fals mai multe adeverinţe de vaccinare, consemnând în mod necorespunzător adevărului că persoanele respective ar fi fost vaccinate, după cum urmează:
În data de 20.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şapte persoane şi a emis în fals şapte adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fie realizată efectiv. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită de la două persoane, în incinta cabinetului medical, sume de bani, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fară a administra dozele de vaccin anti COVID 19.
În data de 21.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru două persoane şi a emis în fals două adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fíe realizată efectiv. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, în incinta cabinetului medical, sumele de câte 1000 lei, de la două persoane, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fară a administra dozele de vaccin anti COVID-19.
În data de 30.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru o persoană şi a emis în fals o adeverinţă de vaccinare, fară ca persoana respectivă să fíe prezentă în incinta cabinetului medical, fiind prezentată doar o copie aactului de identitate aparţinând acesteia. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 1500 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus.
În data de 12.10.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şase persoane şi a emis în fals şase adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti COVID 19, simulând administrarea acestora, prin eliminarea serului în vată. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 2000 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus. În cursul zilei de 10.11.2021 s-au desfăşurat percheziţii la domiciliul suspectei şi la cabinetul medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. Totodată, procurorul a dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore, începând cu data de 11.11.2021, orele 00:30”, se arata într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 504
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 258
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

You must be logged in to post a comment Login