COMUNITATE
Iubitul interpret Petrică Mîțu Stoian a decedat la 61 de ani! Făcea tratament post Covid

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit. Artistul era internat la terapie intensivă la Spitalul de Urgență Reșița, după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla în tratament post Covid la o clinică privată din Caraș Severin.
Potrivit directorului medical SJU Reșița, starea de sănătate a lui Petrică Mîțu Stoian nu era bună, solicitarea la ambulanță fiind făcută pentru tuse cu sânge.
Medicul a spus că s-a încercat conectarea lui Petrică Mîțu Stoian la o mască de oxigen, însă nu a suportat-o, așa că a fost intubat.
COMUNITATE
Doi elevi din Gorj au luat aurul la Concursul Național de Matematică

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Matematică ,,Adolf Haimovici”, de la Iași, ediția XXIV, a avut loc astazi. Delegația județului Gorj a fost alcătuită din elevul Prudescu Sergiu Constantin, de la Colegiul Economic Virgil Madgearu-clasa a X-a și eleva Rușeț Alina, de la Liceul Tehnologic Motru, clasa a XI-a, însoțiți de profesorul Rușeț Nicolae. Premiile obținute sunt: Prudescu Sergiu Constantin-Locul 1, medalie de aur și Rușeț Alina-Locul 1, medalie de aur.
COMUNITATE
Târgu Jiu: Accident pe Calea Severinului

Tamponare pe Calea Severinului în Târgu Jiu. Un autoturism Opel a fost avariat după ce ar fi întors pe linia continuă. Două mașini au suferit pagube.
COMUNITATE
Procesiune religioasă cu 200 de preoți

200 de preoți vor participa astăzi la procesiunea dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu Jiu, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Unii dintre aceștia vor veni însoțiți de credincioși din parohiile dumnealor.
„Evenimentul are loc în această seară, debutând la ora 19:00, cu slujba religioasă. De la ora 21:00, procesiunea va porni pe traseul obișnuit, de la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, către Parcul Municipal, Primăria Târgu Jiu și Piața Prefecturii.
Vă așteptăm să ne fiți alături la acest eveniment spiritual, apreciat de mii de credincioși târgujieni”, au anunțat reprezentanții Primăriei Târgu Jiu.