DEZVĂLUIRI LOCALE
Își îngroapă soția, asistent medical, și copilul nou născut! Dramă după o cezariană și anchetă de proporții

O gorjeancă de 27 de ani, asistentă medicală la Spitalul din Bumbești Jiu, a murit după o cezariană făcută la spitalul județean din Craiova, pe data de 20 mai. Bebelușul adus pe lume de aceasta a murit în timpul operației. Polițiștii fac cercetări pentru a vedea dacă mama și nou-născutul au murit din culpă medicală. Soțul femeii declară că gravida a făcut mai multe analize medicale atât în America cât și în Germania, sarcina decurgând fără probleme. Bărbatul nu își explică ce s-a întâmplat la spital.
Sarcina gorjencei a fost urmărită de un medic din Craiova, care o anunțase că trebuie să nască pe 11 iunie. A fost chemată pe 20 mai la cezariană iar gravida nu a mai ieșit vie din unitatea medicală. Soțul îndoliat spune că medicul, după incident, doar a spus că îi pare rău. Acesta nu a depus vreo plângere împotriva echipei medicale, dar conducerea spitalului așteaptă concluziile anchetei polițienești, impuse în cauză. De altfel, poliția face cercetări pentru ucidere din culpă. Abia apoi, spitalul se va adresa Consiliului Etic, și asta doar dacă poliția dă un verdict pentru culpă medicală.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Consilier USR, acuzat de “țepe”. Lucrări de mântuială și fără acte

Un consilier local din Telești este acuzat de țepe, prin firma de construcții pe care o gestionează. Traian Coiculescu este arătat cu degetul, după ce a executat lucrări de mântuială, care au început să se deterioreze, înainte chiar de a fi finalizate. Mai multe persoane fizice, care au apelat la serviciile politicianului afacerist, s-au trezit că acesta fie nu a mai definitivat lucrările începute, fie nu le-a mai răspuns la telefon, când i s-a reproșat că au apărut probleme, pe care trebuie să le remedieze. Un târgujian spune că i-a plătit 4.500 de lei, pentru care nu a primit bon fiscal. Treptele scărilor pe care le-a turnat firma lui Coiculescu s-au măcinat, iar colțurile au ajuns să se rotunjească. Clientul a fost amânat de mai multe ori, până când nu i s-a mai răspuns la telefon. “Eu l-am crezut de bună credință, i-am achitat 4.500 de lei, dar când am văzut ce deficiențe sunt, l-am rugat să vină să repare. Nu a venit, deși mi-a dat asigurări că o să remedieze. Am aflat apoi, de la alte persoane, că nu sunt singurul în această situație”, spune târgujianul rămas cu lucrarea de mântuială, ce trebuie refăcută, după intervenția firmei lui Coiculescu. Păgubitul spune că se va adresa organelor abilitate, dacă afaceristul politician nu remediază lucrarea, pentru care l-a plătit deja.
Traian Coiculescu a candidat pentru postul de primar, pe listele USR, însă numărul de voturi obținut în comuna în care locuiește, Telești, a fost sub 50.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Dănești: Tablourile cu Domnitori din Școala Brătuia, amplasate în bătaie de joc în aer liber

Primarul de Dănești, Mădălin Paliță, a ridicat de la fosta Școală Gimnazială Brătuia tablourile cu Domnitori, care au fost amplasat în ultimii 50 de ani pe holul unității de învățământ, și le-a amplasat, în mare bătaie de joc pe o construcție unde edilul își organizează diferite chefuri și petreceri.
Edilul a oprit doar două tablouri, cel cu dictatorul Nicolae Ceaușescu și cu sângerosul domnitorul Vlad Țepeș, pe care și le-a amplasat în propriul birou de la primărie.
Tablourile cu domnitorii Ștefan Cel Mare, Mihai Viteazu, Alexandru I.Cuza, Dimitrie Cantemir, Vasile Lupu și Mircea cel Bătrân sunt puse, în schimb, pe niște pari, în bătaia vântului și a ploilor, pe o șandrama amplasată lângă monumentul eroilor din Valea Brătuiei.
Acești domnitori nu au fost pe placul primarului oportunist politic, care a schimbat partidul în timpul mandatului, pentru beneficii financiare și electorale.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Zonele unde s-au produs seisme în Gorj, scanate cu drona. INFP: Un cutremur mare se poate produce în continuare

Zonele unde s-au produs seisme în județul Gorj vor fi scanate cu drona. Vor fi folosite drone din cadrul Salvamont Gorj și o dronă specială a Institutului Național pentru Fizica Pământului. Scanările vor fi realizate imediat ce vremea va permite.
Se vor avea în vedere posibile modificări la nivelul solului, respectiv dacă au apărut schimbări față de perioada anterioară seismelor, care au început pe 13 februarie. Acestea au avut peste 1.500 de replici. Salvamontiștii cunosc foarte bine zona montană și își vor da seama dacă au apărut diferențe.
Mihai Diaconescu, seismolog în cadrul INFP, a declarat miercuri că zona din Gorj unde s-au produs cutremure va rămâne mult timp sub monitorizarea INFP și că nu exclude posibilitatea de producere a unui seism mare în continuare.