POLITICĂ
Fugaru a demisionat din funcția de președinte al SOS Gorj! Organizația, fără lider

Ion Fugaru, consilier local la Târgu Cărbunești, a renunțat la funcția de președinte al SOS Gorj, partidul Dianei Șoșoacă. Urmare a demisiei lui Fugaru, organizația ar fi rămas fără lider, susține acesta, o parte din structura județeană urmându-l pe fostul președinte interimar.
Demisia lui Fugaru survine la doar câteva zile după acțiunea de protest, din Piața Prefecturii, împotriva ordonanței austerității. La această acțiune de protest a participa și senatorul Diana Șoșoacă. Fugaru a precizat public că ar fi intrat în conflict cu Șoșoacă după ce și-ar fi anunțat intenția de a candida la șefia Consiliului Județean Gorj, viitoarele candidaturi urmând să treacă printr-un filtru al structurii centrale, lucru care nu s-ar fi întâmplat și în cazul lui liderului de organizație.
Cel din urmă susține că ar fi fost obligat, de asemenea, să îl accepte la organizație și pe Sorinel Boza, fostul manager al CEO, lucru care nu a fost pe placul lui Fugaru. Acesta susține că despărțirea de Diana Șoșoacă ar fi fost una tensionată completată cu cuvinte nepotrivite venite la adresa sa din partea senatoarei.
POLITICĂ
Drapelul României, lung de o sută de metri, desfășurat de liberali la Târgu Jiu, Rovinari și Motru

Un drapel național al României, lung de 100 de metri, a fost desfășurat de liberalii gorjeni în Parcul Central din Târgu Jiu, pe Calea Eroilor și în Parcul Coloanei, celebrând Ziua Națională.
Același drapel a ajuns și la Motru și la Rovinari.
POLITICĂ
Un lider PNL și-a dat demisia și a făcut un partid nou

Fostul vicepreședinte PNL, Ben-Oni Ardelean, a format un nou partid. Deputatul din județul Hunedoara a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că părăsește Partidul Național Liberal, pentru un nou proiect politic, o platformă conservatoare. Presa centrală a anunțat, pe surse, că denumirea noii formațiuni, cu care ex-liderul liberal vrea să intre în campania electorală de anul viitor, este PACE.
În PNL există, în ultima perioadă, tot mai mulți membri nemulțumiți de modul în care este gestionat partidul de actuala conducere. Din filialele din țară au fost anunțate sute de plecări ale membrilor, printre care numeroși primari.
POLITICĂ
Deputat de Gorj, protest împotriva violenței asupra femeilor

Deputatul de Gorj, Claudiu Manta, a îmbrăcat, azi, un tricou cu mesaj împotriva violenței asupra femeilor. Parlamentarul PSD a mers în plenul Parlamentului cu un tricou negru, pe care scria ”Stop violenței împotriva femeilor” și care afișa numărul de telefon, la care victimele violenței domestice pot să sune. ”Statisticile arată că, la fiecare 12 minute, o persoană este victima violenței, iar cele mai multe dintre victime, 66%, sunt femei. Alături de colegii mei din PSD, am tras un semnal de alarmă, legat de această situație, în plenul Parlamentului. Combaterea violenței, că este fizică, de limbaj sau de orice altă natură, este o obligație a autorităților din fiecare stat civilizat. PSD rămâne un susținător al protejării victimelor și persoanelor vulnerabile. Avem obligație, legală și morală, să ajutăm aceste persoane și să le învățăm să-și ceară drepturile”, a transmis deputatul Claudiu Manta.
gheorghe
20 noiembrie 2023 at 10:41
UN TRASEIST POLITIC CU EXPERIENTA INDELUNGATA IN A SCHIMBA PARTIDELE.NU STIE NICI EL PE LA CATE PARTIDE A TRECUT.
gheorghe
27 noiembrie 2023 at 20:25
ASTA STIE SA FUGA DE LA UN PARTID LA ALTUL DIN OBIJNUINTA.AM MAI COMENTAT DAR ACEST INDIVID NU ARE CURAJUL SA-MI DEA O REPLICA.TOT UN MILITIAN…