Breaking News
Home / DEZVĂLUIRI LOCALE / Foto șoc! Doi frați din Borăscu, tăiați cu sticla de doi indivizi lăsați în libertate de poliție

Foto șoc! Doi frați din Borăscu, tăiați cu sticla de doi indivizi lăsați în libertate de poliție

Un scandal de proporții a avut loc aseară, la orele 23.00, într-un bar situat în centrul comunei Borăscu. Doi frați, Marin Victor Manea și Neluțu Manea au căzut victimele unei agresiuni violente exercitate, potrivit martorilor, de alți doi frați, unul chiar recidivist.

Este vorba despre Cosmin și Dani Tudoroiu, care i-ar fi tăiat cu o sticlă pe cei doi Manea, unul ajungând cu plăgi tăiate în zona feței la SJU Târgu-Jiu, ca și fratele său tăiat la mână.

Unul dintre pacienți este internat, în prezent, la Spitalul 700, celalalt la Spitalul Tudor Vladimirescu, ambii în stare gravă. Pacienții au fost duși, inițial, la Spitalul Turceni, care i-a pasat spre SJU. Barul unde a avut loc altercația este distrus, dar poliția nu a luat nicio măsură, nici până la această oră.

Agresorii sunt în libertate, deși în cauză este vorba despre o tentativă de omor. Mai mult, unul dintre agresori ar fi revenit azi la locul faptei explicând în stânga și în dreapta că are,, lucrurile aranjate”. Polițistul Cernăianu Florin, același care ar fi ignorat cele petrecute ieri, a mai clasat un dosar în care agresor era unul dintre frații Tudoroiu, spun, șocați, localnici care indică corupție la nivelul poliției.

De altfel, incidentul nu a fost făcut public de IPJ Gorj, în ciuda gravității sale, iar agresorii sunt liberi și deloc îngrijorați că ar putea răspunde pentru faptele lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *