
Situație de-a dreptul alarmantă la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, în contextul în care, managerul Constantin Mitroi și directorul medical Dan Vîlceanu, ignoră normativele privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale, iar materialele sanitare și echipamentele folosite de echipajele de pe autospeciale sunt depozitate, la voia întâmplării, chiar în așa zisa cameră de dezinfecție.
Direcția de Sănătate Publică Gorj nu a efectuat niciun control, în ultima vreme la Serviciul de Ambulanță, pentru a verifica modalitatea de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, cu toate că cele două intituții sunt, practic, în aceeași curte.
Claudiu Matei
În mod normal, și dacă s-ar respecta procedurile operaționale, în actualul context epidemiologic, la SAJ Gorj ar trebui să existe spații special amenajate pentru echipare, respectiv decontaminare și dezechipare a echipajelor de pe ambulanțe. În realitate, e o singură încăpere, denumită pretențios ”camera de dezinfecție” care, de fapt, este un focar de infecție.
Camera e ticsită cu materiale sanitare și echipamente folosite! Saci și cutii din carton în care sunt combinezoane, neridicate cu săptămânile, o cutie din plastic în care au fost puse seringile folosite și vermorelul pentru ”decontaminare”, sunt depozitate pe jos, iar o ladă frigorifică din încăpere a fost transformată în container în care au fost îndesați alți saci și cutii cu combinezoane folosite.
Decontaminare cu vermorelul
În lipsa unei ”camere verzi”, echipajele de pe ambulanțe, medici, asistenți, ambulanțieri, se echipează în combinezoane pe holurile și în curtea instituției.
La revenirea de la intervenție, salvatorii ar trebui să se decontamineze, în tunelul special amenajat, la intrarea în instituție, dar nefuncțional de câteva zile, așa că folosesc o pompă de stropit pomii, un așa zis vermorel, cu care se decontaminează reciproc. Apoi, medicii, asistenții și ambulanțierii intră în acea cameră de dezinfecție unde se dezechipează și ar trebui să facă duș, numai că, în acea încăpere nu există decât o chiuvetă, singurul duș, imposibil de utilizat, fiind în WC-ul de la parterul instituției, așa că, rămân în echipamentul obișnuit de lucru și așteaptă să plece la un alt caz. Au fost situații în care personalul de pe ambulanțe au făcut duș cu jetiera, cu care se spală ambulanțele, la garajul instituției.
DSP, inexistentă!
Toată această situație se întâmplă chiar sub fereastra directorului Direcției de Sănătate Publică Gorj, Narcis Stoian, cele două instituții fiind, practic, în aceeași curte, însă acesta nu a dispus niciun control la Serviciul Județean de Ambulanță pentru a verifica modalitatea de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală.
Măsuri
Liderul sindical Cristi Aldescu, președintele Federației Naționale Sindicale ”Ambu-San” a declarat că știe despre această situație și a sesizat conducerea ISU Gorj, cea care coordonează operațional Serviciul Județean de Ambulanță Gorj.
”Am considerat că e de netolerat ce se întâmplă la SJA, fiind pusă în pericol sănătatea angajaților și a familiilor acestora, pentru că cei care conduc instituția nu respectă normele impuse de situația actuală. Acea camera este focar de infecție și vă spun că cei care compun echipajele medicale se tem că pot fi contaminați chiar în acea cameră. L-am sesizat pe dl. colonel Augustin Malacu, șeful ISU Gorj, care a și luat măsuri, în sensul în care a dispus conducerii instituției să fie ridicate de acolo toate acele echipamente și materialele sanitare folosite”, a precizat Aldescu.
