EVENIMENTE
Fiul fostului primar Tătaru: „Am returnat porțile pentru că nu sunt hoț. Nu îmi pătez numele pentru două porți de fier!”
Vizualizări 2.644
Ionuț Tătaru, fiul fostului primar de Ionești, reclamat ieri pentru pentru furtul a două porți metalice de pe terenul de fotbal al localității, a reacționat. Acesta a explicat de ce a luat porțile, ce l-a determinat să facă asta și de ce le-a returnat. 
„Nu am furat nimic, mi-am atribuit bunul personal, procurat de mine și de tata(n.r.Marian Tătaru), împreună cu alți martori, pe vremea când tatal meu era primar. Erau porți de dimensiuni reduse pe care le-am dus la teren acum doi ani si jumatate, nu le-am donat, doar le-am dus acolo pentru a ne fi de folos la jocurile de copii ce urmau să fie jucate în perioada aia, ceea ce s-a și întâmplat. Acel bun l-am returnat până în momentul în care se va decide cine are dreptate, le-am returnat deoarece nu sunt hoț, nu îmi pătez numele pentru două țevi de fier iar cei care ma cunosc știu că nu aș face asta”, a precizat, astăzi, Ionuț Tătaru.
IPJ Gorj a deschis însă dosar penal pe numele fiului fostului primar, acesta fiind acuzat însă de furt. „La data de 12 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras două porți metalice, de pe un teren de fotbal, situat în comuna Ionești. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt, ca fiind un bărbat, de 32 de ani, din comuna Ionești, de la care au fost recuperate bunurile în cauză. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Gorj. 
S-a ales praful de terenul de fotbal ..
În acest context, Ionuț Tătaru și-a arătat însă nemulțumirea nu doar legat de dosarul penal întocmit pe numele său ci și vizavi de starea terenului de pe care a luat, ieri, porțile cu intenția de a le muta la Filiași.
„În momentul de față, la noi în comună s-a prăbușit totul, ceea ca m-a făcut să-mi doresc a face un teren pentru cei care doresc să facă sport. Terenul actual de iarnă s-a ales praful de el după ce au fost băgate câteva sute de milioane. Actualul primar a nu putut avea grijă de ceea ce a făcut tatăl meu, terenul sintetic în care tatăl meu a băgat peste două miliarde și jumatate a ajuns să fie tăiat pentru a-și face preș la ușă. Unde a fost actualul primar în acel moment? De ce nu a investigat cine a ajuns să facă acest lucru? Investighează însă faptul că îmi atribui un bun personal”, a specificat fiul fostului edil, transmițând săgeți către Sorin Lambru, actualul primar de Ionești. 
Primarul făcut vinovat pentru procesele deschise fostului edil
Ionuț Tătaru nu se oprește aici, specifică că barile luate de el nu figurează pe niciun inventar dar și faptul că actualul primar are procese cu tatăl său, lucru care nu are legătură cu speța în cauză.
„În această dimineață mi s-a confirmat de către directorul școlii faptul că acele bări nu sunt pe niciun inventar, iar primarul nu mi-a putut oferi document pentru a-mi demonstra ca are pe inventar acel bun, fapt ce îmi confirmă ceea ce știam deja, bunul nu este al dânsului. Menționez că acest primar a specificat faptul ca are 28 de procese cu tatăl meu, le are deoarece a fost cel care și-a învățat rudele și anumiți oameni naivi pentru a da primăria în judecată să nu își plătească taxele și impozitele iar la alții le-a blocat conturile. A declarat că dânsul nu știa ce probleme erau în primărie, altfel nu ar fi candidat dar înainte de a fi primar dânsul a fost vice 4 ani, vice fiind de ce nu a avut habar de problemele din primarie ? Ce a facut dansul în perioada în care a fost vice? Îmi pare rău ca au ajuns astfel de oameni să ne conducă”, a încheiat tânărul fotbalist.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 313
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 541
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.

You must be logged in to post a comment Login