ULTIMA ORĂ
De unde pot fi ridicate cardurile pentru masa caldă. Anunțul autorităților
Vizualizări 534
Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția Publică de Protecție Socială, informează cetățenii că, în perioada următoare, vor fi distribuite 196 de carduri pe suport electronic pentru mese calde, persoanelor cu vârsta de peste 75 de ani și beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari sau alte drepturi plătite prin casele naționale de pensii, însemnând pensia minimă garantată, în valoare de 800 de lei pe lună.
„De asemenea, de carduri pentru mese calde vor beneficia și persoanele fără adăpost, la ”Casa Iris” din Târgu Jiu, fiind cazate, în prezent, 27 de persoane care nu au o locuință. Cardurile pot fi ridicate de la Centrul Magnolia, situat pe strada Olteniței, nr.5, în apropierea Autogării Târgu Jiu, de luni până vineri între orele 08:00- 16:00, dar și sâmbăta și duminica între 09:00- 16:00”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
Termenul limită de distribuire este data de 16 noiembrie 2020. Cetățenii care nu se pot deplasa datorită vârstei sau stării de sănătate, pot apela numărul de telefon: 0253.238.056, pentru a solicita să le fie livrate cardurile la domiciliu. Tichetele pentru masa caldă, sub formă de carduri electronice, vor putea fi folosite începând cu luna decembrie, atunci când Ministerul Fondurilor Europene va încărca sumele cuvenite, acestea fiind în valoare de 180 pe lună, fiecare beneficiar putând folosi 40 de lei pe zi.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 174
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 818
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.


You must be logged in to post a comment Login