POLITICĂ
Culmea administrației publice! Primarul și-a luat concediu dar face proiecte de hotărâre și le supune la vot
Vizualizări 905
Nebunie! Acesta este cuvântul care descrie felul în care se face administrație publică în comuna Albeni. Mai precis, primarul Ionuț Stan este în concediu de odihnă dar face proiecte de hotărâre pe care le impune la vot în ședința de Consiliu Local. Dacă proiectele nu-i trec, face gură că, doar consilierii sunt de vină. Proiectul de concediu al edilului PNL are legătură cu un recensământ al fântânilor din localitate, pe care primarul vrea taman acum să le bage în inventar, ca să le, vezi Doamne, reabiliteze! Interesant este că o fântână vizată de primarul omniprezent este cea din fața porții fostului director al Școlii Gimnaziale Albeni, membru PSD.
,,Doresc să informez locuitorii comunei Albeni că în ședința de consiliu local, de azi, am avut pe ordinea de zi un proiect privind includerea în inventar a unor fântâni în vederea reabilitării Fântânile pe care dorim sa le reabilitam sunt din următoarele sate: Albeni, Gioncani, Costeni, fântână din fața magazinului domnului Mihai Jega și fântâna din curtea Scolii Gimnaziale nr 1 Albeni! Actualii Consilieri locali și viitori candidați atât la funcția de Primar cât și la Consiliul Local nu sunt de acord cu reabilitarea acestor fântâni’, a pus paie pe foc, astăzi după ședință, primarul Stan.
Primăria Albeni nu are însă în inventarul făcut în urmă cu 3 ani decât 4 fântâni, iar inventarul nu s-a mai completat de atunci. Asta până azi când primarul are în vizor o anumită fântână, spun o parte dintre consilierii locali. Mai mult, o parte din fântâni sunt pe drumul județean și una este la poarta fostului director de la școală Popescu Sorin, care are și hidrofor în fântână. Deoarece vrea să se răzbune pe acesta, primarul vrea să i scoată hidroforul lui Popescu lucru cunoscut de consilierii care au spus nu la vot acestui proiect.
La Primăria Albeni, se află de câteva zile reprezentanții Camerei de Conturi Gorj în control. Acest lucru contează prea puțin pentru primarul liberal care, și de acasă, vrea să controleze Consiliul Local, decizând noi și noi cheltuieli pentru localitate.
POLITICĂ
Deputatul AUR, Ionelia Priescu, intervine în scandalul fermei de animale de la Răchiți
Vizualizări 99
Deputatul AUR Gorj, Ionelia Priescu, a solicitat Direcției Sanitar Veterinare Gorj, în scris, actele care au stat la baza deplasării echipei sanitar veterinare, pe 30 septembrie 2026, la ferma de ovine și caprine de la raza localității Răchiți, comuna Runcu.

Parlamentarul a solicitat și numerele de pe crotaliile animalelor din fermă, care au fost analizate de către Direcția Sanitar Veterinară, dar și rezultatul analizelor care să ateste dacă acestea erau bolnave sau nu. A mai cerut explicații scrise vizavi de motivul pentru care fermierul din Răchiți nu a primit documentele care ar fi stat la baza sacrificării animalelor din fermă dar și de ce s-a mai solicitat acordul scris al proprietarului pentru sacrificarea animalelor! 
Trebuie menționat că procedura de sacrificare a celor 500 de oi și capre din Gorj, procedura care miercuri a stârnit revolta publică, nu a fost anulată, ci doar amânată, până la găsirea unui teren care să devină groapa comună pentru oile și caprele fermierului din Răchiți. Proprietarul susține că animalele pe care DSV vrea să le omoare nu ar fi bolnave..
POLITICĂ
Trei noi consilieri județeni PNL și-au depus jurământul
Vizualizări 573
Echipa consilierilor județeni ai PNL Gorj s-a întregit cu trei profesioniști, anunță oficial, organizația. “Grupul aleșilor județeni ai Partidului Național Liberal Gorj își consolidează rândurile prin depunerea jurământului de către trei noi colegi: Andreea Pârvulescu, medic stomatolog, Constantin Dumitrescu, specialist în administrație publică, și Răzvan Toma, medic veterinar. Venirea lor aduce un plus de competență directă în domenii cheie pentru județul nostru: sănătatea publică, eficiența administrativă și susținerea comunităților rurale și a fermierilor locali”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Gorj.
Din echipa consilierilor județeni PNL Gorj mai fac parte și Laura Bădărău Căruntu, Andrei Porei, Mădălina Dolcescu, Andrada Firan, Dragoș Păsărin și Gabriela Târsu.
”Suntem o echipă unită, determinată și pregătită să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Ne vom exercita mandatul cu bună-credință, responsabilitate și respect strict față de lege, punând întotdeauna interesul gorjenilor pe primul loc”, a transmis Grupul Consilierilor Județeni ai PNL Gorj.

You must be logged in to post a comment Login