ACTUALITATE
Condițiile speciale pe perioada 2001-2021, luni pe ordinea de zi în Comisia de Muncă
Vizualizări 769
Salariații prezenți ai CE Oltenia dar și cei pensionați, precum și din alte categorii profesionale din țară, vor beneficia de recunoașterea condițiilor speciale de muncă, pentru perioada 2001-2021. Cel puțin asta susține Nicu Bunoaica, lider de sindicat la Lupoaia, care a discutat cu membrii Comisiei de Muncă din Camera Deputaților.
De altfel, proiectul de Lege 618/2022 va ajunge luni pe masa Comisiei de Muncă și va ajunge apoi, a doua zi, la vot în plenul Camerei Deputaților, for decizional.
,,În urma discuțiilor purtate cu cei din comisie sunt optimist că legea va trece și aduce beneficii salarilor CEO, prezenți și trecuți. Mai exact, cei care lucrat in aceasta perioada vor avea beneficii financiare, urmând să li se recalculeze pensiile, iar cei prezenți vor ieși la pensie, fara probleme, la 52 de ani. Ar fi o reparație morală pentru angajații companiei din Gorj dar și pentru alte categorii profesionale din țară”, a declarat Nicu Bunoaica, lider de sindicat.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 623
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 782
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login