Connect with us

ACTUALITATE

CJPC Gorj: Sute de controale și amenzi de aproape 300.000 de lei

Postat acum

on

Vizualizări 685

Amenzi usturătoare pentru comercianții care nu respectă legislația în vigoare. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC)Gorj, a desfășurat, în perioada ianuarie – martie 2021, o variată activitatede verificare a modului în care operatorii economici respectă legislația în vigoare referitoare la protecția consumatorilor, în conformitate cu tematicile de control stabilite la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și cu cele proprii, dar și ca urmare a cercetării petițiilor primite de la cetățeni. De asemenea, sub coordonarea Instituției Prefectului, reprezentanții CJPC Gorj au participat la ample acțiuni de control, în echipe mixte, alcătuite împreună cu reprezentanți ai IPJ, DSVSA, ITM, DSP, IJJ și ISU, filialele Gorj. Astfel, în această perioadă, au fost încheiate un număr de 313 acte de control, și, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 290.400 lei. Cele mai importate abateri întâlnite de comisarii CJPC Gorj au fost: – Practici comerciale înșelătoare constatate la marii retaileri;- Comercializarea de produse cu data durabilității minimale sau data limită de consum depășită; – Echipamente electrice fără marcaj CE și fără documentație tehnică;- Comportament incorect în relația cu consumatorii;- Efectuarea unei activități de comerț într-un spațiu neautorizat;- Comercializarea de produse fără documente de proveniență.Tot în aceeași perioadă au fost înregistrate un număr de 165 de reclamații. Valoarea produselor înlocuite sau restituirilor s-a ridicat la 20 711 lei.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 256

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 187

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress