MONDEN
Ce șef din Gorj își face vacanța pe Coasta de Azur
Un șef din Gorj își face vacanța pe Coasta de Azur, la Nisa. Andrei Maioreanu, șef în sectorul minier și energetic este alături de soție la Mediterană, într-o vacanță târzie, de toamnă. Andrei Maioreanu este fost secretar de stat în Ministerul Energiei și s-a aflat tot timpul în cărți pentru funcții de răspundere în sectorul energetic din România.
MONDEN
Un deputat din Gorj dă moda la capitală
Un deputat de Gorj dă moda la capitală. Gheorghe Pecingină s-a postat pe rețelele sociale purtând o costumație normală, la prima vedere. Detaliul care atrage atenția, însă, este unul din accesoriile cu care a completat ținuta, o curea Louis Vuitton, ce costă nici mai mult, nici mai puțin de 4.208 lei. Mai mult decât salariul minim pe economie ce îl încasează un angajat.
MONDEN
Locația „La Nuci” din Țicleni, gazda perfectă pentru evenimente și producții artistice: interpreta Loredana Șotea a filmat un nou videoclip aici
Locația „La Nuci” din Țicleni a devenit rapid cunoscută pentru organizarea de evenimente speciale în mijlocul naturii. Recent, interpreta Loredana Șotea a ales locația pentru filmarea celui mai nou videoclip al său, subliniind farmecul natural și versatilitatea spațiului. „La Nuci” se remarcă printr-o combinație între peisajele naturale superbe, atmosfera rustică și facilitățile moderne, oferind un cadru perfect pentru organizarea de evenimente. Locația aparține unei tinere care activează în domeniul auditului financiar, lucrând pentru una dintre cele mai mari corporații din lume din acest sector. Cu o carieră în domeniul auditului financiar și al consultanței fiscale, proprietara a reușit să îmbine cu succes pasiunea pentru frumos cu rigurozitatea profesională, creând un spațiu ce se distinge prin autenticitate și versatilitate, fiind potrivit atât pentru evenimente intime, cât și pentru proiecte artistice.
MONDEN
Creațiile lui Christian Buză, designerul gorjean, la Transilvania Fashion Festival
Piesele vestimentare ale tânărului designer din Gorj, Christian Buză, student la Timișoara, au fost admirate și aplaudate în momentul în care manechinele și-au făcut apariția pe esplanada Casino Centrul de Cultura Urbană, din Parcul Central din Cluj-Napoca.
Christian Buză a fost unul dintre designerii care au participat la ediția 2024 a Festivalului Internațional de Modă Transilvania Fashion – Powered by Banca Transilvania, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 6-8 Septembrie 2024. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Pro Transilvania împreună cu Asociația ProdusDeCluj, în colaborare cu European Fashion Council și FashionTV, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiul Cluj-Napoca și al Consiliul Judetean Cluj.
Parte a unui ciclu de evenimente dedicate prezentării, promovării și premierii creativității și excelenței în domeniu, Festivalul Internațional Transilvania Fashion a trabnsformat Clujul, timp de trei zile, în capitala est-europeană a modei.
Locul de desfășurare al Festivalului Internațional Transilvania Fashion – #PoweredbyBancaTransilvania a fost esplanada Casino Centrul de Cultură Urbană ce a fost transformat cu ajutorul unei logistici impresionante de catwalk, sunet, lumină și ecrane LED, într-un superb amfiteatru în aer liber, străjuit de impunătoarea clădire a Cazinoului și de istorica Fântână Arteziană amenajate în 1897 și inspirate de clădirile celebrului Palat Sanssouci de la Potsdam.
La această ediție a FITF au participat 112 designeri, de la creatori consacrați, invitați speciali din țară și din străinătate, la studenți și absolvenți ai universităților de profil. Nu în ultimul rând, festivalul s-a bucurat și în acest an de colaboratori valoroși din domeniile modeling-ului, make-up-ului, hairstyling-ului, al fotografiei de modă, precum și numeroși bloggeri și jurnaliști.
You must be logged in to post a comment Login