Connect with us

COMUNITATE

Băiețelul rănit în accident, unul dintre cei 5 frați săraci de la Crușeț! Vindeau nuci ca să trăiască

Postat acum

on

Cele două victime ale accidentului grav de circulație petrecut în această seară la Crușeț sunt tocmai doi dintre cei șase membri ai celei mai sărace familii din localitate. Este vorba despre cei cinci copii ai unei femei cu handicap din localitate, minori care au apărut la știrile unui post central de televiziune drept cei care vând nuci ca să trăiască. De altfel, copiii erau cei care aveau grijă de mama ajunsă într-un cărucior cu rotile după o boală gravă. Victimele unui șofer neatent sunt chiar băiețelul de 10 ani al acestei familii năpăstuite, căreia i-a ars locuința, și mama celor cinci minori.

Copilul își împingea mama aflată în cărucior, pe marginea drumului, când au fost loviți de autoturismul respectiv. Nu se cunoaște care este starea celor doi.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

COMUNITATE

Motru, restaurantul Alexander: 350 de vârstnici, sărbătoriți de autoritatea municipală

Postat acum

on

De către

Restaurantul Alexander din Motru a găzduit în această după-amiază o adevărată petrecere organizată de autoritatea locală pentru 350 de pensionari din municipiu.

Pe lângă preparatele gustoase și muzica de calitate, în program a fost prinsă și premierea câștigătorilor la concursul de șah și table organizat de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

De asemenea, aici a fost premiat celui mai vârstnic participat, fiind vorba de tatăl directorului CEO Daniel Burlan, pensionarul fiind în etate de 91 de ani, și s-a acordat o diploma de excelență pentru maestrul Feraru Gheorghe.

În acest cadru s-au mai acordat și diplome și premii in bani dar și plăcute cu produse farmaceutice de la Catena și Fiterman.

Primarul Cosmin Morega a fost alături de invitați, pe tot parcursul evenimentului.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Ilegalități pe Valea Susenilor, jandarmii au aplicat amenzi de 16.000 de lei

Postat acum

on

De către

În cursul acestei saptamani, în timp ce patrulau pe „Valea Susenilor”, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Runcu au identificat două utilaje forestiere, aparținând a două societăți comerciale ce au ca obiect de activitate exploatarea materialelor lemnoase, care transportau bușteni prin albia unui pârâu de munte, afluent al râului Șușița Seacă.

În avalul acestui curs de apă se află o stație de captare ce deservește populația comunei Runcu.
Jandarmii au desfășurat activități specifice, identificând societățile respective și le-au sancționat cu suma de 16000 lei.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Minor de 13 ani, dispărut de la domiciliu

Postat acum

on

De către

La data de 30 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că minorul NEAMȚU MARIUS COSTINI, de 13 ani, din municipiul Târgu-Jiu a plecat în mod voluntar de la unitate de învățământ, unde se afla la cursuri și nu a mai revenit până în prezent. Băiatul este cunoscut cu plecări repetate.

Semnalmente: înălțimea de aproximativ 1.65 metri, greutate aproximativă 60 kg., constituție atletică, ochi căprui, păr negru, tuns scurt, ten măsliniu, fără semne particulare.

La momentul plecării băiatul purta un trening de culoare gri, iar în picioare purta încălțăminte tip adidas de culoare neagră.

Persoanele care pot oferi relații cu privire la identificarea bărbatului, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR