Connect with us

EVENIMENTE

Accident. Copil de 10 ani și mama bolnavă, răniți

Postat acum

on

Un accident grav s-a produs în această seară, pe raza comunei Crușeț. Un autoturism a acroșat un copil de 10 ani și pe mama lui, pe care o transporta cu un cărucior pentru persoanele cu handicap. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 62 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 B Crușeț,din direcția municipiului Craiova către comuna Stoina, a acroșat un tânăr de 10 ani, care împingea un cărucior pentru persoane cu dizabilități, în care se afla mama sa de 33 de ani, din comuna Crușeț, care se deplasau în aceeași direcție cu autoturismul. In urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului și a femeii, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului ar fi mutat autoturismul pe același sens de mers la o distanță de aproximativ 10 metri de eveniment, fără încuviințarea polițiștilor. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, a comunicat IPJ Gorj.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

EVENIMENTE

Florin Cârciumaru, scos din arest și cercetat sub control judiciar

Postat acum

on

De către

Fostul primar din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, va fi cercetat sub control judiciar. Reținut ieri după amiază, sub acuzația de mărturie mincinoasă, în dosarul spălării cu jet de apă sub presiune a operelor lui Constantin Brancusi, edilul va ieși din arest, în jurul orei 16:00.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

A reclamat la poliție că i s-a furat un salcâm

Postat acum

on

De către

Un bărbat a sunat la 112, să reclame că i-a fost furat un salcâm. Polițiștii l-au depistat pe autor, încă reclamantul l-a iertat. „Poliția Orașului Novaci a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat din municipiul Slatina, cu privire la faptul că persoane necunoscute au tăiat și sustras un arbore specia salcâm, de pe un teren pe care îl deține în comuna Polovragi. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că aspectele sesizate se confirmă. În urma administrării probatoriului, a fost identificat un tânăr de 27 de ani, din localitatea Polovragi, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Pe parcursul cercetărilor, între părți a intervenit împăcarea”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Luptător gorjean, pe podium la Campionatul Național

Postat acum

on

De către

Un luptător gorjean a cucerit medalia de bronz, la finala Campionatului Național de Seniori, de la Reşiţa, competiție care s-a desfășurat în perioada 25-27 noiembrie. Alexandru Beşliu, de la CSM Târgu Jiu, a concurat la categoria 92 de Kg. În weekend, multiplul campion național a participat, la Reșița, la ultima competiție din acest an, cea mai importantă din calendarul intern la această disciplină.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR