DEZVĂLUIRI LOCALE
Apucături liberale! Consiliera Daniela Vulpe i-a lăsat fiicei moștenire postul de director de școală, după ce a fost avansată inspector!

Liberalii au clamat, dintotdeauna, apucăturile abuzive ale pesediștilor cu privire la promovările în funcții pe bază de cumetrii, rudenii, amantlâcuri și nu în raport cu performanțele profesionale, însă acțiunile lor, de când au venit la putere, demonstrează, fără echivoc, că și ei sunt guvernați de același sistem clientelar.
Daniela Vulpe, membru în Biroul Politic al PNL Tg-Jiu, consilier local în funcție și candidată pentru un nou mandat de ales al târgujienilor, și-a împins fiica în funcția de director al Școlii Gimnaziale Stănești, pe care o ocupase până în urmă cu câteva luni.
Practic, liberala i-a lăsat postul moștenire fiicei, după ce a fost cooptată în echipa de inspectori de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj, instituție condusă de colega sa de partid, Maria Cochină.
ISJ Gorj a dat publicității, pe 17 august a.c., rezultatele selecției pentru ocuparea funcțiilor vacante de conducere din învățământul preuniversitar, rămase vacante sau rezervate, prin detașare în interesul învățământului, pentru anul școlar 2020-2021.
Pentru postul de director al Școlii Gimnaziale Stănești s-a înscris la selecție Cristina Negrea, fiica consilierului local PNL Daniela Vulpe, care, evident, a surclasat-o la punctaj pe cea care intrase cu ea în competiție: 24 la 22,5, în favoarea odraslei liberalei.
Până în primăvara acestui an, funcția de director al unității de învățământ a fost deținută chiar de către Daniela Vulpe, aceasta fiind professor la Școala Gimnazială ”C. Brâncuși” din Tg-Jiu și director, în provincie, la Stănești, de unde a câștigat în jur de 3.500 de lei, lunar.
Postul a devenit vacant, după ce Daniela Vulpe a fost cooptată în echipa colegei sale de partid, Maria Cochină, inspector general al ISJ, în postul de inspector școlar managementul dezvoltării resursei umane.
La începutul carierei sale în învățământ, fiica Danielei Vulpe, pe atunci Cristina Stoiconiu Vulpe, era educatoare la o grădiniţă cu program prelungit din Tg-Jiu, ca mai apoi să devină profesor și colegă cu mama sa, în cadrul Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncuşi”.
Și cum fiica trebuie să-i urmeze mamei pașii în carieră, iar mama să dezvolte resursa umană, din noua poziție, aceea de inspector, Cristina Negrea a fost detașată ”în interesul învățământului” în postul de director la școala din Stănești, lăsat liber de mama sa.
Daniela Vulpe este membru în forul de conducere al organizației PNL Tg-Jiu și singurul consilier local liberal menținut în listă, pe un loc eligibil, pentru alegerile din 27 septembrie, de primarul Marcel Romanescu.
Cătălin Constantin
DEZVĂLUIRI LOCALE
Lux! Parc fotovoltaic de 1,56 de milioane de lei, la Mătăsari

Consilierii PSD și AUR au votat, la ședința din 22 ianuarie a Consiliului Local Mătăsari, realizarea pe raza localității a unui parc fotovoltaic. Investiția depășește 1,56 milioane de lei, iar consultantul costă 150.000 de lei.
Proiectul de lux nu este văzut cu ochi buni de toți cetățenii localității care critica investiția pe rețelele de socializare.
„Chiar nu aveți pic de RUȘINE pentru cei care v-au votat? Asta credeți voi că se așteaptă cetățeni din comună, furturi alături de Gaspăr”, este unul dintre comentariile cetățenilor, vizavi de acest proiect.
La ședința din ianuarie, consilierii au votat pentru realizarea studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnici economici ai acestei investiții dar și pentru buget.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Fosta soție a stomatologului Al-Madani, angajată consilier în Ministerul Energiei

Mihaela Al-Madani, fosta soție a medicului stomatolog sirian care și-a deschis o clinică în Târgu Jiu, a fost angajată în Ministerul Energiei, condus de liberalul Sebastian Burduja, pe funcția de consilier superior în Compartimentul Eficiență Energetică.
Presa centrală susține că angajarea în cauză s-a operat după ce respectiva, care figura drept șomeră în Germania, a făcut campanie electorală pentru PNL Gorj.
Mihaela Al Madani a încercat anul trecut să se angajeze în Ministerul Energiei, dar nu a reușit să treacă de concursul de angajare.
Singura sursă de venit a femeii a fost indemnizația de șomaj de 6.000 de euro anual, bani primiți din partea statului german. Ea a lucrat ca asistent manager (secretară) la o clinică din Germania, deținută de fostul soț.
Conform declarației de avere, fosta sotie a doctorului Al Madani deține mai multe proprietăți în județele Gorj și Dolj, bijuterii, ceasuri și obiecte de artă evaluate la 315.000 euro, dar și cinci mașini, printre care un Porsche Cayenne. În conturi are 768.000 de euro și 380.000 de lei.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Doctorița Cartianu, dată în judecată de soția pacientului decedat Udrescu, s-a relaxat în altă vacanță peste hotare

Denisa Cartianu, medicul cardiolog al Spitalului Novaci, acuzată că a refuzat să consulte pacientul de 47 de ani din Baia de Fier, ajuns la spital în stare gravă și cu disecție de aortă, agravându-i astfel starea de sănătate, a fost dată în judecată de soția îndoliată a lui Kiki Udrescu.
Grav este însă că, în timp ce familia îl plângea pe bărbatul decedat, care a avut ghinionul de a ajunge în fața unor medici nepăsători la Spitalul Novaci, medicul cardiolog Cartianu își promova pe pagina de Facebook fotografii din ultima sa vacanță exotică, susțin membrii familiei Udrescu.
De altfel, soția pacientului decedat a deschis o acțiune în răspundere delictuală împotriva acestui medic cardiolog dar și a doctoriței de la Compartimentul de Primiri Urgențe. Asta deoarece ambele ar fi tratat ca o urgență minoră cazul pacientului Udrescu.
După începerea unei anchete interne la Spitalul Novaci, Dr.Denisa Cartianu s-a suspendat de la locul de muncă, susține managerul unității medicale, rămânând însă în activitate la Dispensarul uman din Baia de Fier și la Clinica Medical One din Târgu Jiu.
Gorjexpress.ro a mai relatat, cu doi ani în urmă, că Dr.Denisa Cartianu, medic cardiolog la Spitalul Novaci, stătea mai mult în vacanțe decât la locul de muncă. Asta deoarece era criticată de pacienți pentru că îi abandona pentru vacanțele extrem de dese pe care le făcea în țări exotice, bolnavii neavând un alt cardiolog în zonă.
You must be logged in to post a comment Login